Teama, acest sentiment tot mai des, ne dă târcoale. Frica de ceea ce suntem sau ce putem deveni. Teama că nu suntem ce ar trebui, că nu avem ce ar fi necesar, că nu ne vom descurca, face din această frică nevinovată la început, o groază densă, neagră, depresivă, dacă o lăsăm în voie.
Cine se teme, trăiește într-o continuă zbatere, fără liniștire. Sufletul este zbuciumat fără sens adesea, deoarece teama nu are sens de cele mai multe ori. Frământarea aceasta are în spate Dușmanul. Teama este lucrătura lui, o țesătură făcută să pară că e a noastră.
Teama, frica este urâtă pentrucă întunecă Soarele să ne răsară în ființă. Vedem doar noapte, noapte și iar noapte. Iar noaptea nu are decât întuneric.
David a trăit frici multe. Mari. Dușmanii de pe urmele lui, făceau din teamă o himeră ce vroia să îi fure liniștirea Păstorului lui. Când până și copiii lui s-au răzvrătit împotriva lui, el a știut că ușor de tot, frica putea deveni groază. Cântecul de harpă nu-l mai putea liniști.
Totuși David a găsit remediul pentru teama lui mare. Ori de câte ori se temea, se încredea în Dumnezeu. Când răsărea teama în ființa lui, alerga la Stăpân să i-o dea. Nu ținea nicio teamă pentru el. Știa câtă otravă are frica. Așa sufletul lui respira ușurat. Teama devenea treaba lui Dumnezeu. Trimitea teama lui în Cer, unde se lucra zi și noapte. Dușmanul stătea acum față în față cu Împăratul. Nu mai era treaba lui.
Te temi? Ți-e frică? Recunosc că și mie.
Oridecâteori ți-e teamă, vorbește cu Tata. Când îi povestești temerile tale, ele se scurg ca un râu din ființa ta, la tron de putere.
Fă din teama ta, grija Lui!
Dumnezeu are toată puterea în Cer și pe Pământ! Dar și asupra oricărei temeri!
“Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.” – David ( Psalmul 56:3)
