Știți și voi ca și mine, cum iubesc oamenii. Efemer. Trecător. De suprafață. Iubirea omenească se curmă odată cu interesul, cu adevărul spus răspicat sau greșeala umană. Iubirea omenească este răsărit și apus prea curând peste suflet. Este un gust amar la o așteptare dulce.
Dumnezeu îmi e înviorare. Iată ce mi-a spus azi: că îmi iese înainte de departe! El Împăratul împăraților mi se arată de departe! Cu iubirea lui veșnică! O iubire ce a fost dintotdeauna și va fi pentru totdeauna. Pentru mine. Când încă nu eram un plod cu ochi în pântecele mamei mele și până când voi fi în pântecele pământului cu trupul.
Dumnezeu îmi strigă de departe:”- Te iubesc cu o iubire veșnică!” Asta vrea ființa mea să audă în mijlocul trădărilor tot mai dese, în mijlocul falsului zâmbet de ajutor, în mijlocul furtunilor fără soare, în toiul luptelor fără capăt parcă.
Și ca și cum ar fi prea puțin să îmi strige iubirea Lui veșnica pentru mine, mă asigură că bunătatea Lui e anume bine păstrată pentru ființa mea. Nu că aș merita. Nu că aș putea-o dobândi. Ci doar fiindcă mă iubește.
Iubire veșnică, bunătate fără margini. Dumnezeu mi le strigă de departe. Îmi iese înainte. Să aud iubirea Lui. Bunătatea Sa. Deasupra oamenilor trecători cu doar o poleială falsă.
Dumnezeu ne iese înainte. Cine Îl vede și-L aude, se face frate cu Cerul. Cine Îl ascultă trăiește pe pământ dar cu inima făcută Împărăție! Iar cine îl cunoaște, iubește la fel ca și Împăratul!
Ieremia 31:3
