” Nu te teme turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția.” (Luca 12:32)
De ce s-ar teme o turmă mică? Că e singură în mijlocul lupilor. Că e la cheremul lor, orice ar face și oricât ar încerca să se apere.
O turmă mică nu are niciun viitor. Nici prezent. Doar Păstorul le poate fi viitor. Și prezent.
Tatăl nostru nu face doar atât: să ne fie Păstor. El ne dă și Împărăția! Toată, toată! Și o face cu plăcere! O Împărăție mare de tot și în splendoare dată unei turme mici, neînsemnate, asta da minune.
Zorii zilei pentru turma mică devine căutarea mai întâi a Împărăției și apoi toate celelalte i se vor da pe deasupra. Mai întâi căutăm Împărăția! Așa are loc cel mai fermecător lucru: inima de oiță devine Împărăție unde Tata e Împărat. Nimic nu mișcă în Împărăție fără voia Lui. Așa mioara devine Împărăție purtată pe pășuni. Devine colț de rai pe Pământ. Cum să ne mai temem? Când și “behăitul” ne devine cântare de îngeri? Noi turma mică devenim Împărăție mare purtată încetișor cu plăcerea Tatei.
Nu te teme, turmă mică! Poți căra cea mai mare Împărăție și pe cel mai desăvârșit Împărat! Doar să-L cauți pe El mai întâi!
