Matei 20 : 29-34 – Doi orbi în drum. Nu pot face nimic. Nu pot munci, nu pot ajuta pe alții, nu pot alerga, nu pot decât sta pe loc. Orbirea le limitează trăirea. Viața lor oarbă le e povară.
Totuși, pot face ceva foarte bine : pot auzi ! Pot vorbi , pot striga ! Urechea lor aude bine un fâșâit de pași. Aud pașii lui Isus trecând pe drum. Pe lângă ei. Urechea nu îi înșală ! Și, cum pot bine vorbi, încep să strige din răsputeri la Isus ! Știu că asta e șansa lor ! Unica ! Gloata îi ceartă să tacă. Ei însă, știu că așa o șansă nu vor mai avea. Pașii aceștia nu se vor mai auzi pe lângă ei, plini de iubire, plini de milă, plini de Isus.
Gloata nu știe drama orbirii. Nu simte viața oprită în ochi întunecat. Ei însă, cunosc povara întunecimii. Așa că strigă amândoi cât îi ține gura. Isus îi aude. Cum aude mereu. Îi cheamă, îi cunoaște, îi iubește. Îi vindecă și le dă lumină. Acum pot vedea. Pot fi oameni deplini. Isus este Lumina și i-a luminat !
Adesea suntem orbi. Ochii întunecați de necazuri ne sunt întuneric. Încercările, durerile, poverile ne orbesc. Nu mai știm să umblăm. Să lucrăm. Stăm jos la margini de drum. Triști, singuri, orbi și fără orizont. Însă, putem bine auzi ! Și vorbi !Intrăm în cămăruța noastră așa orbi cum suntem, triști. Pipăim cheița și încuiem bine ușa. Acum putem tare striga, ne putem tângui ! Strigăm la Isus fiindcă Îi auzim pașii ! E chiar lângă noi ! Isus Același Isus, plin de iubire și milă, trece cu un fâșâit minunat de pași. În fiecare zi. Noi orbi, Îl putem auzi. Doar să vrem. Eu adesea strig din toată ființa mea la El ! Să îmi deschidă ochii și să pot vedea !
Isus vindecă mereu ochii și inima și sufletul ! Isus alină întotdeauna orbii ce stau jos triști, resemnați, neputincioși. Isus ne cheamă, ne vindecă și ne-alină ! Orbi vindecați cu Lumină, putem bine trăi, ne putem desfăta ! Și, nu ne mai temem de nimic !
Cum ți-s ochii din suflet ? Stai jos, lângă drum ? Ascultă atent : se aud pașii Lui ! Strigă tare, nu tăcea ! Isus asta așteaptă !
