Marcu 6 : 30-44 – Ucenicii erau obosiți. Nu, ci epuizați ! Sleiți de puteri și de vlagă. Isus vede asta, cum vede mereu. Știe că ei au nevoie de tărie. Și de o lecție. Făcuseră tot ce ar fi putut. Asta îi obosise.
Așa că le spune să se retragă într-un loc pustiu. Departe de tot. Departe de cătune, de zgomot, de griji. Era pe înserate. Isus știe că e nevoie de depărtare, de noapte să îi învețe ceva. Și, mai e nevoie de cel puțin 5000 de oameni ! Flămânzi ! Ce odihnă poate fi asta, se întreabă ucenicii ? Cuvintele lui Isus vin ca o lovitură năucitoare : ”
– Dați-le voi să mănânce !
“Ucenicii buimaci, caută repede în traista lor de bănuți. Numără unul, doi, trei…da 200 de lei ! Ar putea cumpăra ceva pâine de prin sate pentru popor !Isus le spune că nu asta e lecția ! Continuă pentru ei care văd doar ce e de văzut !
” Câte pâini aveți ? ” Puține doar cinci și doi pești. Asta e lecția Lui . Puținul oferit ! Atât e necesar ! Puțin !Înmulțirea e a Lui ! Săturarea mulțimii e a Lui ! Nu a lor ! Ei asta crezuseră până acum ! De aceea erau sleiți ! Isus satură ! Din foarte puțin ! Dăruit Lui ! Din cinci pâini satură cinci mii de bărbați flămânzi ! Și ei au mâncat nu au ciugulit doar ! La urmă s-au strâns 12 coșuri cu firimituri !
Oare de ce ? Ce voia Isus să îi mai învețe ? Că ceea ce El înmulțește nu se mai termină ! Nu are capăt ! Nici apus ! Isus vrea să mă învețe că înmulțirea e a Lui ! A mea e doar dăruirea puținului avut ! Altfel doar obosesc lucrând !
De câte ori nu și eu am crezut că lucrul cere tot ce pot face ? Dar Isus mă învață că El face tot ! Eu doar pun la dispoziția Lui puținul meu ! Ceea ce am ! Ceea ce sunt ! A noastră e dăruirea ! A Lui e înmulțirea fără sfârșit ! Când facem așa mulțimea poate mânca fără griji ! Fără teama că s-ar putea sfârși Harul, Bunătatea, Îndurarea, Iubirea !
” Firimiturile ” vorbesc că binecuvântările Tatei nu se sfârșesc ! Azi, am chiuit de bucurie ! Că pot trăi, respira și munci fără să obosesc ! Tata are puținul meu în Mâna Sa !
