“Să nu lași să lipsească niciodată de pe darurile tale de mâncare sarea, căci este semnul legământului Dumnezeului tău”. (Lev. 2:13)
Sarea… Un semn al legământului lui Dumnezeu pentru noi. Semnul unei promisiuni că ne e Tată. Este angajamentul Celui mai puternic din Univers că este pentru noi!
Sarea… o privești și te întrebi : ce are așa special? Azi am privit-o mai îndeaproape.
Sarea deși e ușor de trecut cu vederea, e vitală. Fără sare murim. Dacă bei prea multă apă, elimini din corp sarea și ajungi la hiponatremie. Sarea ne amintește că fără Dumnezeu, murim. Trăim în trup, dar sufletul e mort. Trăiești fără Împărăție! Cânți fără sunet! Alergi fără capăt! Respiri ca să te târăști fără să guști Cerul.
Sarea dă gust. Ea dă culoare mâncării. Dă frumusețe și înmiresmare la ceea ce e tern, fără ea. Nicio mâncare nu are farmec fără sare. Viața fără Dumnezeu e ca Cerul fără stele. Ca Pământul fără Soare. Dumnezeu dă gust vieții noastre. Frumusețe și împlinire.
Sarea conservă. Păstrează pentru multă vreme ceea ce s-ar deteriora în timp. Înlătură putreziciunea. Stricăciunea. Mirosul greu de trecere. Dumnezeu ne păstrează iubirea Lui pentru totdeauna. Harul Lui face din noi, oameni noi. Curați. Păstrați de El. Mirosim a Cer și nu a tină. Mirosim a înalt.
Sarea topește gheața, zăpada. Desface în bucăți ceea ce ne-ar împiedica să înaintăm. Așa putem merge în siguranță și în plină iarnă.
Dumnezeu ne bătătorește drumurile. Ne ușurează cărările. Viitorul este în Mâna Lui.
Sarea trebuia să fie peste orice jertfă de mâncare. Ea trebuia văzută. Ea amintea de un jurământ. Ea oglindea iubirea Lui Dumnezeu.
Priviți sarea. Când o adăugați în mâncare, amintiți-vă că ea e semnul unui legământ între noi și Dumnezeu. Pentru totdeauna.
