Știi ce limbă vorbește Dumnezeu? A minunilor! El așa răspunde!
David știa cel mai bine asta. Viața lui toată a fost un șir de minuni. Trăirea lui era o minune în sine. Exista doar pentru că Dumnezeu îi răspundea prin minuni. (v. 5)
Vrei să auzi Vocea Lui? Privește răsăritul. Admiră apusul. Stai între răsărit și apus, ascultă și vei simți bucuria plină ochi din ele. Dumnezeu le umple cu veselie. De n-ar fi așa, răsăritul și apusul ar fi rutină, oboseală, tăcere și întunecime.
David știa că Dumnezeu răspunde prin minuni. Între fiecare răsărit și apus. Pentru el. Limba lui Dumnezeu era cântecul lui de harpă. Bucuria asta dintre răsărit și apus, se revărsa prin el, în afară. Limba lui Dumnezeu era desfătarea lui.
Îl cunoști pe Dumnezeu? Ii poți desluși limba? Poți sta între răsărit și apus să vezi veselia Cerului?
Poți să te vezi ca o minune a Tatei?
Eu știu că fără Dumnezeu, nu pot trăi. Nicio zi. Nicio noapte. Fiecare răsărit al meu e plin de veselie. Până în apusul îndepărtat! Al “furtunilor” ! Al încercărilor. Al durerilor. Al plânsului.
Tata ne răspunde! Cum? Prin minuni! Așa că fii vesel! Între fiecare răsărit și apus, exiști tu, o minune a Împăratului!
PS. 65
