David ne spune că uneori Dumnezeu Își ascunde Fața. De noi. Știa bine ce spune.
De ce face El asta ? Și când ? Cum anume ? De ce ? Când ?
Întrebările îmi frământau noaptea…
L-am privit pe David mai de aproape.
Spune cu tristețea unui copil ” Ți-ai ascuns Fața și m-am tulburat…”
David, copilul Împăratului, nu mai vede fața Tatei. Pentru un timp. Însă știe sigur că Fața Lui ascunsă nu-i totuna cu Fața întoarsă. Nu e abandon. Nici părăsire. Nu e fuga unui tată sătul, obosit. E doar un Tată ” pitit ” bine prin preajmă.
Când alege Tatăl lui să se ascundă ?
David vede bine. Sănătos. Știe că mai întâi Tata îl vindecă ! Îl ridică ! Din locuința morților ! Urâtă și neagră ! Din mijlocul morților ! David știe că el e viu, tocmai pentru că Tata l-a scos dintre morți. E viu, atât de viu cât poate un om fi între pământ și cer. Neașteptat însă Tata nu-l lasă așa. Viu și sănătos îl așează pe un munte tare ! Sus de tot ! Unde jivinele nu-i pot face rău. Unde Tata îl poate supraveghea bine. Acum știe Tata că se poate ascunde. David e la loc sigur. E bine. Apărat și neclătinat ca și muntele. Își ascunde Fața. Așa cum facem noi cu copiii noștri adesea. Să le vedem reacția. Chemarea. Nevoia de noi !
David nu vede Fața Tatei. Asta îl tulbură. Îl întristează. Știe că nu poate fără El. Și- L strigă : ” Doamne ajută-mă ! Ai milă de mine ! ” Tata îi iese în întâmpinare. Își arată iar Fața ! Tânguirile lui David devin bucurie ! Jalea cu sacul se transformă în veselie nemăsurată. Tata e cu el ! Asta vrea David să ne spună. Inima cântă de bucurie ! Țopăie și chiuie de veselie ! O inimă de copil în prezența unei inimi de Tată ! Cântă ! Nu stă mută ! Dumnezeu asta a vrut.
Tata vrea ca și inima mea să cânte. Și a ta.
Așa că uneori Își ascunde Fața. Se ascunde de noi. Să ne audă chemarea. Să ne simtă nevoia de El. Nu înainte de a ne fi vindecare și munte înalt. Tare. Fără jivine. Fără pericol.
Și eu mă tem și mă tulbur când nu-I văd Fața.
Însă îl simt pe aproape. Prin preajmă. La o chemare distanță.
Așa că îl strig !
Tata îmi iese iar în cale. Iar sacul de jale e în Mâna Lui !
Inima mea cântă ! Nu stă mută ! Nu are cum. Lângă inima Tatei !
Inima ta știe să cânte ?
Carmen Motora
