Psalmul 124
Păsările erau prinse din cele mai vechi timpuri pentru trilul lor minunat, pentru penajul lor colorat sau chiar pentru mâncare și jertfe. Oricum ar fi fost aceste mici vietăți erau pândite îndelung de păsărar. Acesta le studia de departe obiceiurile, zborul, munca migăloasă cu ciocul, frenetica zburdare fără griji. Apoi întindea lațuri de moarte chiar în calea lor zilnică. Lațul era moarte sigură sau robie fără echivoc. Zborul lor în înalt era curmat de vreun laț răutăcios. O pasăre prinsă în laț nu mai avea scăpare. Era a păsărarului! Zborul în înalt cu tril voios înceta odată cu piciorușele lor prinse într-un laț strâns.
David ne asemuie cu păsări ce zburdă voios zi de zi. Însă Păsărarul, diavolul, ne pândește orice mișcare. Orice trăire. Orice avânt în înalt. Orice dorință bună. Orice pas către Cer. Orice muncă aleasă. Apoi întinde înceeeet de tot, fără să știm, fără să bănuim, lațuri ucigătoare sau de robie. Ai crede că avem vreo șansă? Niciuna! Suntem fără nicio șansă! Fără nicio scăpare în fața Păsărarului! David știe că de n-ar fi fost Domnul de partea lui, era prada Păsărarului. Ar fi încetat cântul lui cu harpa! Ar fi încetat bucuria! S-ar fi oprit răsăritul pentru el. Dumnezeu face ceva inimaginabil: rupe orice laț! În mod firesc lațul e făcut anume să nu poată fi rupt. Dumnezeu însă rupe firul și redă păsării cu inima mică de frică, bucuria eliberării! Redă trilul voios de azur. David știe că poate cânta cu Dumnezeu aliat! Lațurile sunt treaba Lui!
Nu te teme să cânți zilnic! Nu te teme să te înalți în văzduh cu Împăratul aliat! Nu te teme când se ridică oameni împotriva ta! Nu te înspăimânta știind că Păsărarul întinde lațuri ucigătoare! Lațurile sunt rupte de Tatăl nostru, de ne e Tată! Noi doar cântăm triluri de bucurie Împăratului înălțându-se suuus tot mai sus, iar Tata rupe lațuri întinse în calea noastră! Stai aproape de Dumnezeu, ia-L aliat mereu, iar Păsărarul va ofta de ciudă că nu te poate prinde! Cântă de bucurie că ești o bucățică de Azur și nu o pradă de laț!