“În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grâu, într-o zi de Sabat. Ucenicii Lui, care erau flămânzi, au început să smulgă spice de grâu și să le mănânce.” Matei 12:1
Ucenicii erau flămânzi. Foamea le dădea ghes. Isus alege în vremea asta să treacă prin lanuri de grâu. Foamea alor Lui nu-i dădea pace. Spicele legănate în vânt și de trecerea lui Isus, alină foamea ucenicilor. Boabele de grâu aduc săturare. Pâinea în începuturi dă bucurie trupului așa cum Isus Pâinea vieții, aduce bucurie inimii. Pâinea satură oricum. Oriunde. Oricând. Și în Sabate. Și între farisei.
Ești flămând? Flămând de acea bucurie îndestulătoare a lui Isus? Ești în Sabat, și totuși nu simți nicio bucurie? Fariseii te pândesc. Întotdeauna. Însă Isus îți știe foamea. Acea foame care nu poate fi potolită decât cu pâine. Proaspătă, aburindă, mirosind a Acasă. Așa că deși ești departe de Casă, Isus hotărăște să străbată lanuri de grâu cu tine. Să poți gusta boabe de grâu. Începuturi de bucurie. Dar având același gust dulce și bogat de pâine. De pâinea Lui.
Isus înfruntă mulțimea pentru tine. Înfruntă legi și Sabate. Înfruntă farisei ce bat în cuie vrerea lor fără bucurie. Cerul lor searbăd fără licărire și cântec. Isus îți dă spice de grâu. Boabele de grâu îți amintesc ca pâinea caldă te așteaptă Acasă. Îți amintesc că masa se întinde pentru tine în forfota îngerilor.
Boabele de grâu sunt crâmpeie de bucurie ale Bucuriei ce va fi odată. Plină, deplină, curată, domnind pentru totdeauna.
În vremea ta de foame în suflet, Isus sfidează totul și străbate lanurile de grâu. Ca să simți, ca să guști, ca să îți saturi ființa. Ca să știi că ești iubit în Împărăție. Iar Sabatul e veșnic Sabat la masa cu Pâine!
