Dumnezeu poate fi Împărat, Sfătuitor, Toiag, Judecător și tot ce ține de puterea Lui fără limite.
Dar să îl privești pe Dumnezeu ca o mamă? Da chiar așa!
Mama mângâie întotdeauna. Judecățile se opresc și se topesc în iubirea ei. Mama știe ce alții nu știu. Poate ce alții nu pot. Odrasla ei, este pentru ea, sensul vieții. Dumnezeu vrea să îl vezi azi ca o mamă!
Ești purtat în brațe! Și da, dezmierdat pe genunchi! Dumnezeu se face mamă pentru ființa ta atât de obosită de luptă, de zbateri, de suferință, de dușmani. Mângâierile mamei nu au asemănare. Sunt unice pe Pământ. Au alint de îngeri.
Dumnezeu vrea să îi vedem tandrețea. Grija de mamă. Zi și noapte. Bucuria surâsului. Ochii Lui făcuți ochi de mamă știu tot. Până în adânc.
Când era mic, unul din fii mei, nu adormea până nu ținea mâinile amândouă pe fața mea, stând culcată lângă el. Așa să fie Dumnezeu de aproape? Așa de mamă? El vrea să știu că da!
Noi avem nevoie de iubire dar și de acea grijă tandră în fiecare amănunt. Acea trăire grijulie de mamă. Dumnezeu e în Cer și totuși mereu se gândește la noi. Ne dezmiardă, ne buimăcește cu atâta iubire. Chiar și când nu merităm. Genunchii Lui ne leagănă și dezmiardă, să știm că suntem copiii Lui, pentru totdeauna.
Cât timp suntem purtați în brațele Sale și dezmierdați pe genunchii Lui, ne inundă pacea. Acea liniște neînțeleasă pentru omul de rând. Acea licărire ce face inima să se bucure și să gângurească ca un copil. Iar oasele prind putere ca iarba. Verde cât vezi cu ochii, mirosind a viață și belșug.
Dumnezeu te iubește cât nu poți pricepe! Și nici nu vei putea vreodată! Ca să poți pătrunde măcar o fărâmă din iubirea asta, privește o mamă! Vezi-i ființa făcută bucățele pentru odrasla ei. Vezi-i surâsul și genunchii când clatină pe ei, un copil neștiutor de câtă bogăție are!
Isaia 66:12-14
