Împotriva timpului…

by Carmen Motora
0 comment

Azi am pășit cu bucurie în grădină să admir toamna. Liniștea ei mă fascinează totdeauna. Toamna are un anume mod de a îmi vorbi, de a-mi șopti bucurii încetinele, depănate parcă liniștitor sub raze calde, culori marmorate, în frunze ce se desprind, doinind parcă povești spuse către țărână, dar și doruri înalte după viața viitoare din primăvară.

Toamna asta e un pic mai tristă parcă, cu roade mai puține, rușinată parcă de sărăcia ce mă întâmpină, în grădina noastră, dar tot atât de frumoasă, tot atât de melancolică și dragă. Aerul curat mirosea a frunze. A plecări. A tăceri. Tăcerile-s bune.

Privirea mi-a căzut pe cireșul mare din mijlocul grădinii. Mirarea mare m-a împins repede să mă apropii de el. Credeam că poate nu văd bine. Dar apoi uluirea a pus stăpânire pe toată ființa mea: cireșul acesta se lupta cu timpul! În încăpățânarea lui, voia să spună lumii și mie, că e împotriva timpului. O ramură mare a pomului, era complet scuturată de frunze, golașă și înflorise! Restul cireșului se supunea vrerii toamnei.

Însă ramură asta, voia sa spună că alege primăvara! Floricele mici, albe, pipernicite răsărite neștiutoare, orbecăind în aerul de toamnă, stăteau uimite pe o ramură, in miez de toamnă. Înțeleg că datorită secetei prelungite din vară, poate avea loc acest fenomen. Cert este un lucru: înflorirea asta nu produce bucurie. Fiindcă nu e vremea ei. Și nici rod! Fiindcă nu e primăvară ci e toamnă și iz de iarnă.

Oare nu așa greșim și noi, uneori? “Înflorim” când ar fi timpul să ne numărăm și cântări “roadele”. Ne încăpățânăm să ne punem cu timpul lui Dumnezeu: El vrea toamnă, noi primăvară.

Noi considerăm, că prin zbatere, prin răscoala noastră din suflet, după prea multă “secetă”, putem ” înflori”! Iaca ici, colo, câteva floricele, naive, nevinovate, drăguțe, buimace, ni se par, realizarea “Primaverii”. Când Dumnezeu ne vrea in “toamnă” noi vrem ” primăvară”.

Dar uităm că “înflorirea” asta pipernicită nu aduce nici bucurie și nici rod. Timpul e plaiul lui Dumnezeu. Vrerea Lui. Măsura Lui. Pasul Lui sigur și bun tare pentru noi!

Nu fi împotriva timpului lui Dumnezeu pentru viața ta! Toate, toate din calea ta, își au vremea lor, socotită matematic de Dumnezeu cu timpul Lui, plin de înțelepciune și tâlc.

Nu fi împotriva timpului, căutând să “înflorești” în ritm de toamnă. Lasă-L pe Dumnezeu să se bucure de floarea vieții tale cu tot Cerul, nu să rămână uluit, de zbaterea ta, cum am fost eu azi, de o ramură răzvrătită de cireș!

Related Posts

Leave a Comment