Lucrând în grădină și văzând țărâna arsă de secetă, mirosind a praf uscat, mi-am pus întrebarea și I-am pus Împăratului întrebarea: de ce ne-ai făcut din țărână?
Țărâna fără lumină, apă, grijă, iubire este doar praf uscat, fără rod, fără gust, fără frumusețe. Însă tot ea, atinsă de Mâna Împăratului, devine Viață, splendoare, liman de Curcubeu, bucurie, cânt, verde de Cer.
Suntem un boț de țărână (boț de humă, vorba lui Creangă) dar suflarea Tatei ne transformă în crâmpeie de Rai frumos ce cântă îngerește. Dumnezeu ne-a creat din pământ ca să vedem nevoia de atingerea Lui. Pământul amestecat cu suflarea Lui e cea mai mare minune posibilă aici jos. Iar Sus e uimire de îngeri.
Fără Dumnezeu ești doar un boț de țărână, uscat, tern, fără sens. Cu Dumnezeu devii viață si chiot de bucurie. Cu Dumnezeu devii o bucățică de Cer ce acoperă țărâna urâtă din tine!
