2 Corinteni 10:4-5
Că avem de luptat e o certitudine. Că avem un Aliat puternic, depinde de alegerea noastră. Cu ce arme luptăm? Împotriva cui?
Adesea mintea omenească plăsmuiește izvodiri. Idei, concepte, prejudecăți omenești ce par bune. Mintea scăldată însă în firea omenească născocește totdeauna izvodiri străine de cunoștința Tatei. Străine de Cer și lipite de Lut. Izvodirile acestea ce țâșnesc ca izvoarele din minte, pot deveni ușor înălțimi la care ne închinăm, dumnezei mititei ce devin cu timpul mari, acoperind voia Lui. Lăsând în urmă trăirea cu îngerii și Cerul. Încet ne depărtăm de Împărăție, nu mai auzim șoapta Tăticului nostru iar cheița de la cămăruța noastră ruginește fără să o mai rotim încetișor în dimineți cu rouă. Devenim zei peste noi înșine. Dumnezeu azi ne întâmpină cu arme potrivite pentru izvodiri lipsite de mireasmă de Cer. Mirosind doar a țărână. Mirosind o Om supus eșecului, înfrângerii.
M-a uimit Dumnezeu! Atât mă iubește că a ales cele mai puternice arme să pot birui. Ba mai mult, a lucrat la ele și le-a întărit anume să pot învinge totdeauna înălțimile. Niciuna nu poate rezista la dibăcia lor. Așa că orice înălțime ce se ridică falnică împotriva Tatei, este ușor de răsturnat! Orice gând se cuibărește sub ocrotirea Lui. Sub voia Sa. Orice gând devine din semeț, un rob ascultării!
Ia uite lupta e în toi! Arme potrivite! Dumnezeu luptă cu mine! Înălțimi? Toate răsturnate! Doar gânduri supuse Împărăției aducând mireasma Împăratului tocmai jos în ființa mea. Dumnezeu este Împărat sus și jos! Iar eu sunt Împărăție cu cânt și biruință!
Tu ce faci cu izvodirile minții?
