” Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez.” – Ioan 3:30
Ioan a prins firul trăirii Cerului. A simțit cu adevărat taina plăsmuirii aici jos, a Împărăției! Altă cale nu e și nici nu poate fi.
În fiecare zi, ne stă înainte puterea să trăim frumos tare sau să ne zbatem în sinele nostru, căutând răspunsuri, rezolvări, descâlciri, în frământări omenești. Trebuie ca și azi, El să crească iar eu să mă micșorez! Și mâine! Până voi ajunge Sus!
Adesea, eul meu suspină, cere drepturi, emite judecăți, face dilemele mai mari și mai urâte, așteaptă închinare când de fapt, locul lui e mereu în scădere, pentru a avea aer curat de Sus din Împărăție, de respirat și azi, nu un aer îmbâcsit de neajunsuri și poveri, care schimbă culoarea Cerului din senin în plumburiu, cu nouri negri.
Trebuie! Trebuie ca El să crească! Așa mult, încât să mă simt deja Acasă! Iar eu să mă micșorez așa tare, ca să nu mai recunosc nimic din ce e apus și nimicnicie pe Pământ.
Fă din Dumnezeu, creșterea ta ! Iar din tine, micșorare de tină! Așa, doar așa, vei putea să trăiești, când alții doar pretind că o fac! Traiul tău, la fiecare pas, va aduce mireasmă de pe alt Plai! Iar Dumnezeul tău, făcut mare de tot, va putea să se laude cu tine, în toată Împărăția!
