De o vreme, mă gândesc la acest subiect.
Văd căsnicii care și-au pierdut “strălucirea” și prospețimea. Adesea căsniciile devin, un carusel, unde odată intrat, nu mai poți ieși sau un tăvălug ce distruge vise, ambiții și naște ritualuri obositoare. Rare sunt căsniciile, unde bucuria începutului rămâne bucurie sau chiar se face și mai mare. Aceste căsnicii sunt voința lui Dumnezeu, planul Lui, închipuirea Lui pentru fericirea pe Pământ!
M-am frământat mult să înțeleg lupta asta care se duce împotriva a ceea ce unit și creat Dumnezeu, pentru frumusețea lumii. Da, căsnicia este o luptă! Dinafară dar și dinăuntru. Omul poate despărți ce a unit Dumnezeu, dinafară dar și dinăuntru.
Lupta dinafară este tot ce vrea să distrugă. Orice schimbare menită să ademenească firea în defavoarea familiei. Orice atac care face din om singur, un zeu fără nume știut în podoaba unui cămin cu ai săi.
Lupta dinăuntru însă, este mult mai perfidă, mai acută, mai plină de neștiute și nebănuite opintiri, gata să ucidă splendori dăruite de Dumnezeu, haruri dulci stând la îndemână.
Omul, cu sinele lui, poate ofili frumusețea căsniciei dinăuntru, fără să știe, fără să vrea poate sau chiar fără să bănuiască, resemnându-se la atâtea “călduțe” căsnicii din jur.
Fiind o luptă și dinăuntru, căsnicia are o mulțime de dușmani, care trebuiesc detectați și țintiți chiar “în frunte”. “Uciși” cât sunt încă mici nu lăsați să devină Goliați, monștri fioroși, pierduți de sub control.
Poate cel mai dușman, este rutina. Obișnuința. Ah, aceasta curmă prospețimea din fașă. Face ca fiecare răsărit să fie același fără niciun gust sau plăcere. Obișnuința plină de rutină nu mai are curajul dar nici cutezanța să spere la o schimbare. Dumnezeu însă poate și vrea schimbarea.
Rutina vine adesea la pachet cu resemnarea. Iar resemnarea Îl scoate pe Dumnezeu din ecuație. Singura necunoscută devine o căsnicie proaspătă.
Obiceiuri greșite. Ale lumii. Da, pot fi dușman de temut pentru o casă plină de frumos. Ele, obiceiurile greșite se uită greu, dar se pot uita. Obiceiurile bune se fac și mai greu dar se fac. Acestea din urmă, deși sunt mici, pot schimba total o căsnicie obosită.
“Culcarea” pe laurii victoriei. Da, cei care cred că sunt victorioși și nu au de ce se teme, comit poate cea mai grozavă greșeală, fiindcă ei au depus armele, sau nici nu le-au luat vreodată, deci lupta poate fi pierdută prin “neprezentare”.
A crede că ți se cuvine ceva. Acest dușman, te face să vezi doar ceea ce meriți stând cu mâinile încrucișate. Așadar poți fi ușor răpus, fiindcă niciun om cu mâinile încrucișate, nu poate lupta.
“Vulpile” mici. Fleacurile. Lucrurile mărunte. Da, pot deveni dușmani mari. Lucrurile acestea mici, rele, ușuratice, trecute cu vederea ( că doar sunt mici), pot distruge “viile” dar și căsniciile, în floare.
Cicăleala și controlul. Dușmani de temut fiindcă cer multe și oferă nimic. Distrug în profunzime. Fac praf curajul, inițiativa, cutezanța.
Neiertarea. Este tot așa de rea ca și cerul negru cu tunete și trăsnete, când nimic frumos și suav nu se mai aude.
Și câți dușmani nu mai sunt… Toți stau încolonați, înșiruiți să distrugă căsnicii sau măcar să le facă obișnuință fără strop de frumusețe.
Doamne, fă din casele noastre colțuri de rai! Bucățele de Cer, unde să te simți ca Acasă!
Doamne, fă-ne să vedem dușmanii și să pornim lupta, pentru căsnicii așa cum le-ai gândit și care încântă Cerul și oamenii!
