Dumnezeu, trebuie să știe!

by Carmen Motora
0 comment

2 Împărați 19 : 9-37

Era, odată, în Iuda, un împărat foarte credincios. El și-a pus toată încrederea în Dumnezeu. Ba chiar, citim, că s-a alipit de Dumnezeu. Despre el se spune că a fost atât de deosebit cu încrederea lui, încât nici înainte de el, și nici după el, nu a mai fost niciunul așa. ( 2 Împ. 18 : 5)

Ezechia era acel împărat. Dumnezeu era credința lui. Dumnezeu era soluția lui. Într-o zi, primește o scrisoare de amenințare, de la un împărat păgân. Împăratul Asiriei, îl amenință, îl batjocorește pe el, și Dumnezeul lui. Acest împărat era puternic și vestit. Avusese mari biruințe asupra altor împărați. Acum însă, amenința pe unul alipit de Dumnezeu…

Ezechia primește scrisoarea din mâna solilor. O citește. Apoi face ceea ce pentru mulți ar părea o nebunie. Dar el face aceasta, pentru că consideră, că Prietenul lui cel mai bun, Dumnezeu, trebuie să știe de scrisoare. Așa că, merge în Casa Domnului și întinde scrisoarea în fața lui Dumnezeu. ” Doamne, deschide-ți ochii și privește ! Pleacă-ți urechea și ascultă ” îi spune lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte Ezechia spune : ” Doamne, ia uite și Tu ce amenințări primim. Tu și cu mine. Uită-Te un pic pe scrisoarea asta ! “.

Pentru Ezechia, Dumnezeu era atât de real, încât vorbea cu El, ca și cum era acolo. Pentru el era atât de real încât trebuia să citească scrisoarea ca să răspundă. Și așa a fost. Încrederea lui Ezechia a avut ecou. Încrederea lui a zguduit Cerul. Și Dumnezeu S-a pus pe treabă.În acea noapte, îngerul Domnului a ucis, în tabăra dușmană 185.000 de oameni. Dimineața erau morți. Fără lupta lui Ezechia. Împăratul păgân este ucis de fiii săi mai târziu. De ce toate acestea ? Pentru că Ezechia avea un Dumnezeu Aliat, real, viu și adevărat care nu se lasă batjocorit.

Unele lupte ne sunt date pentru a NU le lupta. Unele din luptele noastre sunt doar pentru Dumnezeu. Dacă El ne e Dumnezeu. Dacă mergem să vorbim cu El, să Îi arătăm toate amenițările ca Celui mai bun prieten. La noi e cheia unor lupte câștigate ușor. Când noi ne rugăm, Dumnezeu deja ” Își suflică mânecile ” și pornește lupta și o și câștigă.

Cât de REAL e Dumnezeu pentru noi ? Atât de real încât să vorbim cu El și să îi spunem tot ca și Ezechia ? Atunci, nu va mai trebui să luptăm noi.

Carmen Motora

Related Posts

Leave a Comment