Aleg să ascult de bună voie!

by Carmen Motora
0 comment

Cine nu știe ” povestea ” lui Iona ? Și copiii o știu ! Cum a fost înghițit de un pește mare, o balenă ! Și a stat trei zile și trei nopți într-un pântec de… pește. Însă, câți dintre noi știu drama lui Iona ? O dramă provocată de el. Prin alegeri. Cu voința lui. O dramă ce mă face să văd ce poți face Tu pentru mine. Când aleg… voia mea.

Dumnezeu i-a vorbit. Clar și ușor de-nțeles ! Iona era liber. Putea să asculte. Dar n-a vrut ! A ales ce vroia el.
Ajuns într-o burtă de balenă, nu mai era liber ! Acum ar fi vrut să asculte. Dar nu mai putea ! Dramă mai mare nu e !
O balenă trimisă i-a înfrânt voința. Și ce poți face într-o… burtă de pește ?
Când ești îngrozit. Și ți-e teamă. Nu poți altceva decât să strigi. Și să plângi. Să te rogi cum liber nu ai făcut-o. Să vorbești cu Dumnezeu, când El ar fi vrut să o faci când erai liber. Iona așa a făcut. A vorbit cu Dumnezeu. Aruncat pe un țărm, la porunca Lui, Iona putea în sfârșit să asculte ! Și vroia ! Uneori pot să Te-ascult. Dar aleg să n-o fac. Cred că voința mea e mai bună. Nu văd că Tu, ai ” peștii ” Tăi mari gata să înghită și o încăpățânată ca mine. Și ca tine, să știi !

Ce pot face într-o ” burtă de balenă ” ? Mi-e teamă. Și groază. Nimic nu văd. Nici nu mai pot. Decât să strig, ca și tine, la El ! Să plâng. Să văd că voința Sa e mult mai bună. Și în timp ce vorbesc cu El, simt picioarele cum ating țărmul. El a poruncit și am fost aruncată ” afară ” ! Acum știu ce vrea El. Aleg să-L ascult ! “Țărmul ” e dovada !

Și pentru tine există o ” balenă ” ! Mare cât ți-e neascultarea ! Și vrerea ! Nesupusă.
Domnul alege orice cale să Îl vedem și auzim bine ! Să-L alegem ! Chiar și o ” burtă de pește” .
Totuși ne stă în putere să trăim liniștiți fără drama lui Iona !

Carmen Motora

Related Posts

Leave a Comment