” El îmi deprinde mâinile la luptă, așa că bratele mele întind arcul de aramă.” – David
Te-ai aștepta ca David să scrie despre faptul că umblând cu Dumnezeu, se deprinde să cânte mai bine la harpă. Sau să ne povestească că și-a îmbunătățit cârmuirea cu toiagul lui de păstoraș. Sau mai degrabă te-ai aștepta să ne descrie cât de mult s-a perfecționat în trasul cu praștia lui, rudimentară.
Nu. David nu spune despre toate acestea nimic. Însă, spune că Dumnezeu i-a deprins mâinile să lupte. Dumnezeu l-a învățat zi de zi, ca un bun maestru, arta luptei. Dușmanii lui ai devenit călire pentru brațe și inimă.
David a învățat să lupte cu arcul. Mâinile lui, ținute de Dumnezeu, au fost ghidate cum să țină arcul, cât de mult să întindă coarda, cum să ochească dușmanul.
Arcul, cea mai veche armă, are două mari avantaje: dușmanul poate fi atacat de la foarte mare distanță iar săgeata trasă cu meșteșug, poate intra prin orice locșor cât de mic, al armurii, producând moartea. Asta vrea să spună David: Dumnezeu l-a învățat zi de zi să deosebească dușmanii de departe. Oricât s-ar camufla. Oricât s-ar ascunde. Iar puterea săgeții, țintită bine, așa cum l-a deprins Dumnezeu, poate atinge ținta, ucigând orice dușman. Dușmanii nu au nicio șansă cu David, deprins de Dumnezeu!
Interesant e că David spune aceste lucruri, după ce a biruit toți dușmanii. Pe toți! Ai crede că deprinderea asta nu își mai are rostul. Însă tocmai de asta are nevoie David, cât va trăi : să dibuiască dușmanul, să fie deprins să-l ochească și lovească. Dușmanul lui dintotdeauna. Diavolul. Luând mereu felurite chipuri: prin vânzători, Saul, fii, filisteni, oameni de nimic.
Dumnezeu ne deprinde mâinile la luptă! Ne învață să întindem arcul. Săgeata trasă lovește. Mâinile noastre purtate de Mâinile Lui au putere miraculoasă : ucid dușmanul, oricum s-ar camufla. Nu putem fi învinși! Nu putem fi doborâți! Tata e cu noi!
Hai! Să mai punem o săgeată în arc! Să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne deprindă mâinile cu lupta! Vom câștiga pentru că El a câștigat întâi!
PS. 18:34
