Ucenicii pricepuți în ale mării se urcă în corabie. La fel ca de atâtea ori. Isus e cu ei. Însă, Isus e priceput să vorbească mulțimii, să vindece răni, să tămăduiască suflete. Nu să conducă o barcă, când ei așa pricepuți, o pot face ușor. Așa credeau ucenicii, pescari împământeniți.
Furtuna însă e deodată dezlănțuită, strașnic de nebună, răutăcios de învolburată. Valurile icnind se ridică mari. Tare mari. Acoperă corabia. Isus doarme… fiindcă ei încă mai cred că se descurcă.
Furtuna asta însă hidoasă la rânjește ca niciodată. Valurile care îneacă corabia sunt peste calculele lor de pescari vestiți. Oricât luptă, își dau seama că sunt depășiți. Furtuna asta are in ea ceva împrumutat din Abis. Din întuneric. Din moarte.
Așa că, ” S-AU APROPIAT DE ISUS”. L-au deșteptat. L-au rugat să intervină peste măiestria lor omenească.
Isus a certat vânturile, marea, valurile. Și s-a făcut o liniște MARE!
De ce doarme Isus? Fiindcă și tu ca și mine, încă te crezi priceput să gestionezi “furtuna”. Încă mai crezi că poți stăpâni valurile, deși “corabia” se afundă de atâta apă. Încă mai speri să salvezi situația, să îndrepți lucrurile. Încă te crezi maestru al “furtunilor” fiindcă toată viața ai luptat cu ele. Crezi că poți face liniște când de fapt ești prada furtunii.
Furtunile mari, iscate deodată, urâte, mari, au un alt gust, decât furtunile pe care pe știi. Trebuie să te apropii de El. Să îl deștepți, spunându-i că nu te poți descurca! Isus face o liniște mare, acolo unde tu dai greș. Isus aduce liniștire, unde tu ai depus armele luptei.
Furtuna te poate ucide. Te poate răni. Te poate schilodi. Te poate face ne-om.
Isus aşteaptă să facă liniștirea ta.
La tine în “barcă” încă mai doarme Isus?
Matei 8 : 23-27
