Că e iarnă în primăvară e adevărat. Dumnezeu însă nu doarme. Nici măcar nu a ațipit, nici nu moțăie de oboseală, ca să piardă frâiele lumii. Iarna asta încăpățânată parcă ar vrea cu suflarea ei rece, să șoptească că ea e mai tare. Că e stăpână peste flori, pomi, oameni și păsări.
Nu înceta să te încrezi în Dumnezeu! Viața adeseori suflă zăpezi reci când florile ar trebui să își înalțe mireasma. Păsările ar trebui să cânte în loc să se ascundă. Pomii ar trebui să freamăte în adieri, în loc să fie aplecați sub povara zăpezii. Dumnezeu e Stăpân! Peste tot!
Sub zăpada albă și rece, o Mână bună, lucrează în taină! Trebuie doar să așteptăm puțin! Curând primăvara va răsări în toată splendoarea ei! Mai frumoasă! Mai puternică! Mai învingătoare!
Cine e înțelept vede mai departe de iarnă! Mai adânc de zăpadă! Mai în zarea rece.
Continuă să crezi în Împărat! Continuă să te încrezi în El! Iarna se zbate să te înfricoșeze. Dumnezeu însă nu doarme! Nu a ațipit! Doar privește cum iarna ar vrea să ucidă nădejdi și visuri. La semnul Lui, toate strigă de bucurie și cântă!
Dumnezeu nu a pierdut frâiele lumii! Nici frâiele vieții tale! Cântă și când albul zăpezii vrea să îți facă inima mută!
Psalmul 121
