“Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din lațul păsărarului; lațul s-a rupt și noi am scăpat.” ( Psalmul 124:7)
M-a uluit să înțeleg un adevăr pe cât de simplu, pe atât de adânc. Orice laț făcut prinsoare, nu se rupe. Vânătorul sau păsărarul face lațul în așa fel încât să nu se rupă. Aceasta e singura lor grijă. Sfoara, sârma sau orice fir folosit este nesupus ruperii. Aceasta e definiția prinsorii. Victima odată căzută în laț, nu mai are nicio șansă! Zbaterea ei de eliberare, nu face altceva decât să mărească strângerea lațului.
Și totuși azi, David ne spune că lațul s-a rupt! Iar noi am scăpat! Cum se poate?
David emite un adevăr, nu un non-sens. “De n-ar fi fost Dumnezeu de partea noastră…” Cu Dumnezeu de partea noastră se întâmplă minunea: lațul se rupe! Cursa își pierde menirea pentru noi!
David trăiește zi de zi cu siguranța și încredințarea că, cu Dumnezeu lațul se rupe iar sufletul eliberat se înalță tot mai sus ca o pasăre în văzduh. Cântul ei plin de bucurie este deasupra lațului rupt! Trilul ei amintește de un laț rupt de Împăratul dar și de un suflet plin de înmiresmarea Lui.
Nu te zbate să scapi din lațul Păsărarului! Nu vei reuși decât să faci strânsoarea mai mare. Mai grea. Mai dureroasă! Chemă-L pe Dumnezeu! Strigă-L! El vine de partea ta! Iar lațul se rupe ca o ață! Împăratul are putere! El odată pe cruce a frânt pentru totdeauna “Lațul!”
Fă și tu ca și David! Trăiește fiecare zi și te minunează spunând :” De n-ar fi fost Domnul de partea mea, m-ar fi înghițit oamenii de viu, când erau mânioși, m-ar fi înecat apele, m-ar fi prins pentru totdeauna Păsărarul! Dar lațul s-a rupt! Eu am scăpat fiindcă ajutorul meu este în Domnul Cerului dar și al Pământului!”
Un adevăr simplu și adânc: lațul unei prinsori nu se poate rupe. Cu Dumnezeu însă de partea noastră da! Niciun laț nu e pentru Dumnezeu prinsoare. Ci eliberare, alint de Cer, trai îmbelșugat, tril cu bucurie, viață și Înviere!
