Pârâșul pândește mereu. Ne pândește! Dă pe față faptele în chip răutăcios. Adesea minte, exagerează, seamănă îndoiala, vorbește de rău.
Pârâșul își găsește ușor pârâcioșii. Câțiva haldei au pândit și pârât pe iudei. I-au pârât împăratului.
Pârâșul credea că biruie. Trei tineri ai lui Dumnezeu sunt aruncați legați, într-un cuptor încins peste măsură. Nevinovați. Fără drept de apel.
Pârâșul îi privește: în căldura focului, legați fedeleș, singuri, plini de teamă, în necunoscut… Ce puteau face? Nimic! Așa credea el.
Totuși puteau face totul: să privească Înaltul! Să strige la Împăratul Cerului și al Pământului. Legăturile erau doar pentru trup nu și pentru suflet.
Pârâșul credea că îi biruise. Însă Dumnezeu are ultimul cuvânt. Întotdeauna. Așa că pâra lui nu are ecou Sus. Legăturile devin treabă de înger! Focul devine plai de basm și umblet liber. Fierbințeala se transformă în plimbare cu Cerul. Fumul primește interdicție de Sus să nu se atingă de tineri.
Pârâșul credea că focul mai mare de șapte ori va curma Împărăția din inima lor. Însă nu a făcut altceva decât să lărgească Împărăția în ținutul lui Nebucadnețar. Aruncase legați trei tineri în iureșul morții. Însă Dumnezeu făcuse trei tineri să umble prin foc cu Cerul tot ca pe alei cu liniște din Împărăție. Cu un fiu de Dumnezeu, alături!
Pârâșul ne pândește. Pârâșul își găsește ușor pârâșii.
Uneori vei ajunge în fața “focului”. Mare de tot. Ucigător însă nu pentru tine.
Legat, umilit fiindcă ești al Împăratului, vei ajunge în mijlocul ” vâlvătăii”. Poți privi în Sus! Poți striga cât te ține gura! Dumnezeu se pune pe treabă!
Vei deveni liber umblând cu Dumnezeu, acolo unde Pârâșul credea că vei pieri. Vei gusta bucuria că Dumnezeu are ultimul cuvânt Sus dar și Jos. “Focul” e doar un fleac pentru Dumnezeu! Iar de ” fum” nici nu se știe în Împărăție!
Ce poate face Pârâșul? Multe.
Dar cu Dumnezeu nu se poate pune! Niciodată!
Daniel 3
