Matei 2
Ce face o inimă în preajma Pruncului ?
O inimă poate fi de mag sau de Irod. Bună sau rea. Dulce sau amară.
Inima de mag caută. Iscodește lumea și răscolește Pământul pentru Prunc. Străbate mări și țări. Și nu renunță. Nu se dă bătută nici când inima de Irod pune piedici. Ea Îl caută până Îl găsește . Știe că doar El poate astâmpăra neliniști de om, căutări amestecate cu cerul. Scâncetul Copilului e cea mai dulce melodie pentru așa o inimă. Steaua e semnul că undeva zarea se sfârșește în curcubeu ! Că pământul se îmbină cu Cerul, așa că devin una. Inima de mag, se închină Pruncului, umilă. Cu daruri. Cu tot ce e. Însă ce e mai dulce pentru inima asta e că nu mai poate de bucurie ! ( v 10 ). Bucuria e așa de mare că inima stă să plesnească și să inunde lumea cu bucurie de sus.
Inima de Irod însă rea se tulbură. Prezența Pruncului îi aduce neliniști frământate în suspine și griji omenești. Griji pentru tron și onoare. Suspine ascunse în mândrie și teamă. Teamă și tulburare. Asta simte o inimă de Irod în apropierea Copilului.
Și pentru că se teme, țese fărădelegi. Minte și înșeală. Alungă cât de departe ar putea scâncetul Pruncului, care îi e rană pentru suflet. Iar ceea ce țese aduce moarte în alte inimi. Durere de mamă.
Inima rea ucide cel mai frumos petec de Cer. Însă și atunci Pruncul știe să trăiască !
Ce face inima mea când Pruncul vine ?
Ce simte ea când Copilul scâncește ?
Azi m-am întrebat asta.
Și ca răspuns inima mea nu a mai putut de bucurie !
Inima ta cântă ?
În preajma Copilului, inima ta, nu mai poate de bucurie ?
Carmen Motora
