David, acel David uns de Dumnezeu, fuge prin pustie. Un împărat ales de Împăratul fuge prin locuri fără apă, vegetație sau oameni. Este posibil?
Pustiurile multe la număr devin casa lui și a oamenilor săi. Lipsurile curg gârlă. Disconfortul și oboseala îl însoțesc. Teama îl face un fugar. Saul pare mare de tot deși era mic prin furia și gelozia sa.
David credea că mai rău de atât nu se poate. Însă Dumnezeu știa că da. Flămând, obosit, hăituit, murdar, ajunge să fie pe o parte a muntelui iar Saul cu oștirea lui, pe partea opusă. Dușmanii se aud. Aproape tot mai aproape. David începe să alerge repede. Pentru el, atunci era singura soluție. Este înconjurat. Nici măcar fuga nu îl poate scăpa!
Dumnezeu însă știa altceva. Că e timpul Lui. Vremea Lui de scăpare. Felul Lui de a vorbi pe o limbă auzită de David în șoaptă acum. Un sol anunță război așa că Saul abandonează urmărirea. Simplu. Imediat. Solul lui Saul este solul lui David! Din Împărăție.
David a epuizat soluțiile. Nu și Dumnezeu!
Adesea umblăm prin pustie. Deși am fost aleși și unși împărați. Fii de Împărat. Pustiul e tot numai lipsă, apăsare, deșert de bucurie și viață. Fugim. Ba chiar alergăm repede crezând că fuga asta ne scapă. Dar în loc să ne scape, suntem înconjurați pe de-a-ntregul de Urmăritor. Nu mai avem soluții! Dumnezeu știe că a sosit vremea Lui, eliberarea Lui. Simplă. Imediată! De negândit! Fără logică omenească! Incredibilă!
Ai epuizat soluțiile? Ești obosit de alergare? Ești sătul de lipsuri, de pustie? Atunci a sosit Vremea! Timpul să intervină Dumnezeu! E timpul minunilor!
1 Samuel 23:26-29
