Trebuie neapărat să vă povestesc asta. Nu pot merge la culcare până nu vă istorisesc cum mi-a vorbit Dumnezeu azi. Cum m-a răscolit mai degrabă Dumnezeu.
Eram în biserică. În spatele meu pe bancă s-a așezat o femeie cu un tânăr cu un grav handicap mintal. Mi-am dat seama după cuvintele ce le scotea cu greu și uneori ne-la locul lor.
Uneori cerea copilărește încă o cântare. Iar când se cânta el era în delir de bucurie și striga Aleluia! Alteori cerea apă. Sau vroia să plece. Niciodată mama lui nu l-a bruscat. Nu s-a enervat sau iritat cum fac adesea mamele obosite de un comportament copilăresc. Femeia aceasta era ca un pansament pus pe o rană. Calmă, iubitoare, înțelegătoare și plină de răbdarea lui Dumnezeu.
Ceea ce m-a uluit însă a fost strigarea de fiecare dată acestui tânăr :-” Mămică!”. Felul în care o striga mămică, era ieșit din comun. Avea o dulceață parcă nepământeană. Strigarea lui era asa de duioasă că era ca un clinchet din Cer. Până acum nu am mai auzit așa o chemare a mamei de dulce. De fiecare dată când o striga, eu tresăream mișcată până în adâncul ființei.
La sfârșitul programului am mers la această femeie, i-am cuprins mâinile în mâinile mele, deși nu o cunoaștem. Am privit-o în ochii triști și i-am spus două lucruri. Că așa duioasă chemare eu nu am mai auzit până acum. Așa duioasă strigare de mămică era mai mult decât ce auzeam. Și chiar cred ca aşa era. Dumnezeu cred o striga prin acest copil. Iar apoi i-am spus că ea nu e doar o mamă, ci și un înger coborât de Sus pentru acest copil. A început să plângă și mi-a mulțumit. Ochii ei triști, plini de lacrimi, au devenit deodată scânteiere de bucurie.
Ce am învățat eu? Că așa dulce strigăt este dat unor copii de Sus. Dumnezeu strigă mămicile care, epuizate cred că sunt uitate. Dumnezeu nu le uită. Niciodată. Mămicile sunt ființe strigate din Împărăție cu ecou de copil. Iar ele, aceste mame cu ochi obosiți sunt îngeri înlăcrimați, coborâți cu un rost: să poarte pe aripi cu răbdare prunci greu de purtat în mod firesc.
Iar la urmă de tot vreau să vă spun ceva: cât timp mai există așa dulci strigări de mămică, cât timp mamele sunt îngeri cu ochi înlăcrimați de bucurie, e semn că mai este har! Mai suntem iubiți de Dumnezeu cu toată răutatea din lume. E semn că trebuie să deschidem ochii larg și să Îl vedem pe Dumnezeu.
