Miroase a toamnă în văzduh. Miroase a frunze ruginii triste, apuse, îngălbenite de trăiri. Miroase a roade bogate, în spate cu multe lupte, zbateri, răzbiri. Se simte în natură toamna cum pășește ușor peste copacii triști, peste florile neștiutoare și păsările gătite de zbor.
Miroase a toamnă și în noi. În alegeri, trăiri, bucurii, așteptări. Miroase a renunțări tot mai des. A lupte biruite ușor, prea ușor. Miroase a pas încet, obosit, îmbătrânit de apăsări fără înmiresmarea vieții. În noi parcă răsună tot mai des toamna cu rod puțin și căutări multe. Cu multe așteptări sterpe de bucurie. Toamna vieții își face încet întrarea de renunțăm la luptă. De renunțăm la căutarea zării însorite cu cânt de primăvară.
Toamna din noi ne îndeamnă să renunțăm. Să lăsăm jos armele și să plângem căderea tuturor viselor infrunzite ruginii din noi. Ploaia rece, târzie amplifică tristețea. Ploaia vorbelor aruncate spre noi. Ploaia rece a cuvintelor otrăvitoare. A învinuirilor pe nedrept. A osândirilor tomnatice cu brumă de ură. Totul în noi cere toamna. Totul în noi caută desfrunzirea și abandonarea. Mai e vreo șansă?
Din zorii fiecărei zile cămăruța cu cheiță încuie toamna din noi și aduce toată Primăvara vieții! Aici ne despovărăm de poveri tomnatice și ieșim primăvăratici încărcați de mireasmă de îngeri. Tata ne așteaptă în fiecare dimineață să ne ia toamna și să coboare Cerul Lui cu veșnică Primăvară în noi.
Nu pleca la drum cu toamna în tine. Nu lăsa toamna să îți cânte în ungherele sufletului. Alege Primăvara Vieții. Cerul tot cu freamătul Lui așteaptă cu sufletul la gură, să se deschidă în sufletul tău.
Tata te așteaptă!
