Ce faci la ananghie? Ce faci în strâmtorare? Situațiile critice au ceva în comun: te lasă fără alternative, fără soluții.
Strâmtorarea așa cum îi e și numele, strâmtează considerabil lupta, avântul, puterea, voința, bucuria, visul, mirosul acela crud de iarbă verde ce te liniștește, aduce o teamă mare și închide visarea de Înalt.
Strâmtorarea pare inevitabilă. Și așa este. Ne rânjește în față fără să bănuim, fără să o vrem. Poate lua felurite chipuri: lipsă de bani, trădare, boală, atac dușman, neputință, visuri spulberate, infirmitate, chircire fără putere, renunțare și tot ce ar putea îngusta Zarea frumoasă. Când ai ajuns în strâmtorare șanse sunt puține. Omenești. Poate niciuna. Și asta face din strâmtorare o groază.
Astăzi, Dumnezeu mi-a răsărit în strâmtorare. Mi-a ieșit înainte. Dar nu numai. M-a uluit cu soluția Lui unică, făurită în Cer, care nu poate fi confundată cu nimic din lumea asta.
El, Dumnezeul cel mare, infinit, bogat și fără seamăn, face ceva ce pune mintea pe jar: este cu mine în strâmtorare! Cât e El de mare, încape în îngustimea stării mele pipernicite și grele.
Dumnezeu răspunde unui icnet de durere înălțat spre Cer! El Cel mai mare, pătrunde în strâmtoare, la un oftat îndelung cu durere, plutind încetișor înspre Împărăție. Iar strâmtoarea devine rampă de zbor, de vis, de pajiște verde, de bucurie nepământeană!
Dacă ești în strâmtorare, nu e sfârșitul. Nu. Cheamă-L pe Dumnezeu! Strâmtorarea ta cu El, devine un zbor fericit în văzduh, întocmai ca un zbor de fluture colorat, dintr-o omidă tristă târându-se fără zare!
Dumnezeul Cel mare și unic, încape în strâmtorarea ta!
Ps. 91: 15, 16
