David știe că oamenii pot vorbi de puterea lui Dumnezeu cea înfricoșată. Cei mai mulți au ce vorbi.
Oamenii vor vorbi de puterea Ta cea înfricoșată, şi eu voi povesti mărimea Ta – 145:6
El însă știe că nu poate doar vorbi. El trebuie să povestească. Dumnezeu l-a trecut prin așa multe că viața lui a devenit poveste. Peste veacuri. Puterea Lui Dumnezeu se înalță peste toate luptele lui David, peste toate lacrimile, peste toate fricile și victoriile, peste toți uriașii întâlniți dar și peste toate mioarele lui.
David povestește de puterea Lui Dumnezeu cu însăși viața lui. Când duioasă ca o doină, când tumultuoasă ca un râu învolburat. Când pe culme, când în vale. Când la oi uitat de toți, neglijat, când în palat domnind peste popor. Când cu harpa, când cu sabia.
În povestirea lui, David vrea să ne asigure de un lucru. De prea multele poveri, putem fi încovoiați. Sufletul se ofilește și se arcuiește ca un trup îmbătrânit. Acum, așa încovoiat, sufletul obosit, e mai aproape de Pământ, decât de Cer. Mai aproape de… cădere.
Domnul sprijină pe toţi cei ce cad şi îndreaptă pe cei încovoiaţi. (v.14)
David povestește cu durere. Dar știe că Dumnezeu îl veghează chiar și când e “adus de spate”, de mulțimea poverilor. Dumnezeu îl sprijinește să nu cadă. Ba chiar îl îndreaptă! Ii ia poverile. Îl ajută să se îndrepte și să vadă Cerul cu splendoarea lui, de care uitase de mulțimea greutăților. Cerul e tot acolo. Numai el în încovoiala lui, uitase… ( v. 14)
Uiți adesea de mireasma Cerului? Ești încovoiat de greutatea poverilor?
Dumnezeu te veghează! Te sprijinește. Îți ia poverile. Vrea să fii drept. Să vezi Cer și bucurie. Să auzi melodiile Împărăției nu jelitul Pământului. Ai multe de povestit ca și David. Despre mărimea lui Dumnezeu!
Eu știu că viața mea este cea mai frumoasă povestire despre puterea Lui înfricoșător de mare. Și despre atât de multe îndreptări din cele mai adânci încovoieli!
Te voi înălța, Dumnezeule, Împăratul meu și voi binecuvânta Numele Tău, în veci de veci! Psalmul 145:1
