Sufletul poate strânge multă durere în el. Durerea unui suflet schimbă dulceața lui în amar.
Ana simțea durerea ei amară ca o unică umplutură de suflet. Și plângea. Vărsarea sufletului înaintea lui Dumnezeu pentru ea a fost răcorire. Semăna bine cu o beție. Timpul era măsura. Buzele mișcate sub vâltoarea durerii ce curgea înaintea Domnului, erau ritmul. Inima a curs întruna până n-a mai putut.
Eli a judecat vărsarea inimii ei. S-a pripit să o condamne. Eli uitase ce înseamnă vărsare de suflet condamnat durerii.
Sigur e un lucru: Ana își despuiase inima de toată durerea. O vărsase înaintea Domnului. Așa că inima ei se făcuse ușoară. Sigură. Plină de bucurie. A mâncat. O inimă ușoară poate mânca știind că Dumnezeu își suflecă mânecile să lucreze. Fața ei nu a mai fost aceeași tristă. Pe scurt, Ana a plecat de la Templu cu o altă inimă. Și a făcut zarvă în Cer cu cererea ei.
Vărsarea sufletului înaintea lui Dumnezeu cere timp. Cere lacrimi. Cere buze mișcate întruna sub povara vărsării. Cere genunchi plecați înaintea Împăratului.
Inima vărsată, golită înaintea Tatei, face două mari minuni: inima devine ușoară, puf. Ea devine burduf de bucurie. Fața devine oglindire a inimii. Și poți mânca liniștit.
Iar Sus în Cer se produce altă minune. Inima ta vărsată pune Cerul tot la lucru. Îngerii își încep treaba sub porunca Împăratului. Ei aleargă care-încotro să împlinească ordinul Împăratului. Iar El, Împăratul, veghează zi și noapte ca totul să meargă strună.
Varsă-ți inima înaintea Împăratului! Varsă-ți sufletul obosit! Cere minuni! Lucruri mari și imposibile, ca și Ana! Acesta e semnalul Împăratului să înceapă minunea! În Cer și pe Pământ!
1 Samuel 1:9-19
