De ce îl iubesc pe Dumnezeu? El îmi este doar un alt plan de rezervă? O alternativă? Un loc unde să mă ascund doar când e “furtună”?
Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele. Nu e prea ocupat cu Împărăția, încât să mă neglijeze. Nu e prea mândru să ignore glasul meu plin de tină.
Glasul meu, vocea mea e știută în Împărăție. E recunoscută implorarea mea. Fără El nu pot nimic.
Când încep să strig, știți ce face Dumnezeu? Își apleacă urechea spre mine! Să mă audă deslușit și când nu mai am putere să strig de atâtea lacrimi.
Tata în Împărăție așteaptă strigătele noastre. Îngerii încep forfota când noi strigăm. Toate sunt” pe roate “pentru noi!
Ah cât îl iubesc pe Dumnezeu! Căci aude glasul meu, cuvintele mele. Lasă treburile din Împărăție și stă să mă asculte. Ba chiar își apleacă urechea să mă audă bine printre bolboroselile mele omenești. Vrea să aducă mai repede Împărăția în mine!
De aceea, Îl voi chema toată viața mea!
Psalmul 116:1,2
