Daniel 6: 10
Un om cu un obicei bun. Minunat. Fantastic. Zilnic, de trei ori, îngenunchea și stătea de vorbă cu Împăratul. Îl lăuda. Cu ferestrele deschise către Ierusalim. Ierusalimul îi alina dorul de țară. Îi amintea de poporul lui. De casa lui.De Dumnezeul lui minunat.
Un obicei devenit țintă de condamnare. O sută douăzeci și doi de oameni, au căutat pricină să se plângă de el. Să îl condamne. Dar nu au găsit nimic. Așa că viclean, au cerut împăratului să semneze porunca ca nimeni să nu se închine altcuiva decât lui, timp de 30 zile.
Daniel, la auzul veștii…. face ce făcea și mai înainte. Pentru el, Prietenul lui era mai presus de orice oprire. Dumnezeu și vorbirea cu El, însemna viață și bucurie. Încredere și curaj. Ar fi putut timp de 30 zile, să se roage în taină, pe ascuns. Cu fereastra închisă. Fără vorbe. Dar Dumnezeu însemna ca Daniel să facă …. cum făcea și mai înainte.
Un obicei ce l-a condamnat. Un obicei ce l-a dus într-o groapă cu fiare flămânde. Dar un obicei care L-a pus pe Dumnezeu a trimite un înger să închidă gurile leilor. Un obicei ce a pus un împărat să dea poruncă, ca în împărăția lui, orice om să se închine DOAR Dumnezeului lui Daniel.
Să vorbesc cu Tine. Un obicei sau o ocazie rară ? Iată ce mă întreb știind că pot fi salvată sau nu de la moarte… Știind că gurile ” leilor ” numai așa pot fi închise sau nu. Numai așa o împărăție Te poate sau nu recunoaște…
Carmen Motora
