Ps . 20: 7,8.
Trei feluri de oameni. Trei trăiri. Trei așteptări. Trei căutări…
Unii se bizuiesc pe ” carele lor “. Pe ceea ce au. Pe ceea ce consideră mereu ” al lor “. Aceștia trăiesc și respiră prin ceea ce adună. Cât mai mult. Cât mai bun. Ei văd lumea prin ” carele lor “. Categorisesc oamenii după ” carele ” fiecăruia.
Alții, se bizuiesc pe ” caiii lor “. Pe forța lor. Pe ceea ce pot face ei înșiși, deși nimic nu e a lor. Aceștia luptă să demonstreze veridicitatea lor. Ei sunt cei care tânjesc după recunoaștere și semnificație. Pentru ei, lumea se învârte în jurul a ceea ce se poate face, deși… nimic nu dăinuie.
Alții, se bizuiesc pe Dumnezeu. Nici pe ce au. Nici pe ce pot. Nici pe ei înșiși. Nici pe alții. Doar pe Dumnezeu. Aceștia nu vor a demonstra nimic. Totul a fost pentru ei demonstrat pe cruce. Ei vor doar a trăi și respira cerul pe pământ.
Toți la un moment dat pot cădea… de oboseală, regret, ne-veghere, teamă sau deznădejde. Toți. Dar diferența o face… ridicarea. Singurii care se pot ridica și rămâne în picioare, sunt cei ” bizuitori ” pe Dumnezeu. Singurii. Și de ce ? Pentru că ei nu sunt singuri. Niciodată. Ridicarea lor e făcută de Mâna care îi veghează clipă de clipă și îi poartă. Ei rămân în picioare. Drepți. Neclintiți. Vii și puternici. Mai puternici ca orice cădere. Mai drepți ca moartea și deznădejdea.
Tu pe ce te bizuiești…?
Carmen Motora
