Auto-cercetarea este oglindă curată, când e sub Lumina Împăratului! Altfel, oricât de amănunțită ar fi ea, devine o amăgire dulceagă, ce diluează puțin firea, făcând-o să pară legănare din Lumină.
David știe că e vremea să se vadă exact așa cum este, sub ochiul grijuliu dar și drept, al Păstorului lui.
Lumina lui Dumnezeu, îl face să se deslușească încetinel, fără adaosuri, fără tertipuri încărcate de scuze. Lumina îl face să stea drept, doar pentru că, o cunoaște, o știe, o iubește, nu poate nimic fără ea!
David curat, ca și inima lui, fără pic de mândrie, fără strop de îngâmfare, se vede copil. Cu suflet de copil. Deși pătimise atât, deși ajunsese sus, de la mioarele lui, deși hainele nu îi mai miroseau a oițe behăind pe pășune, ci a haine împărătești, el are aceleași priviri dulci, lipsite de orgoliu, întocmai ca ale unui copil pur, gata să admire, să se bucure, să vadă minunile.
David își vede sufletul sub “lampa” lui Dumnezeu, care nu minte.
Sufletul îi este liniștit, ostoit de poveri, domolit de orgolii, îmblânzit față de subterfugii. David câștigă teren Sus în Împărăție, fiindcă, își lasă sufletul să zburde copilărește, decât să triumfe trufaș la comenzile firii.
Totuși, nu e orice fel de copil. Nu unul care stă pe loc, împotmolit în plâns sau jale sau în plângeri de milă. Nu. El este ca un copil înțărcat, gata să guste mâncare bună, bucate dulci, să crească, sub îndrumarea Împăratului. David știe că timpul nu stă pe loc. Un suflet copilăresc se oțelește, se încrâncenează să devină puternic, falnic și vestit, cu aceleași priviri lipsite de trufie și aceeași inimă bună.
David stând așa în Lumina Împăratului, ne îndeamnă și pe noi, să ne punem nădejdea în Domnul! Pentru cât timp? De când De acum și până în veac! Numai așa inima devine blândă, privirile nu au iz de orgoliu, iar sufletul de copil înțărcat, stă gata să încropească Cerul, aici jos!
Pune-ți nădejdea în Domnul!
Ps. 131
