Poate ați observat și voi, ca și mine, că cei ce sunt ai Domnului, au parte adesea de aceleași încercări, ca și ceilalți. Poate și mai mari. Poate și mai grele. Poate și mai dureroase.
E drept Dumnezeu? E treaz Dumnezeu ? Măsoară El și veghează “furtunile” ce se războiesc urâcios cu noi? Ne vede oare durerea și plânsul, când nu mai putem înainta?
Uneori cădem de oboseală în încredere. Vedem rânjetul răutăcios al dușmanului și pierdem privirea dreaptă. Auzim cuvintele dușmănoase, cum că suntem uitați, abandonați, lăsați baltă, fiind carne de tun.
Diavolul vrea să crezi asta. Să crezi că dovada încercărilor îngăduite de Dumnezeu pentru tine, înseamnă abandon, lăsare de izbeliște. Uitare.
Nu îl crede deloc! Încetează să îi asculți minciunile gogonate ! Oprește-te din nebunia de a crede că ceea ce vine asupra ta, este tot una cu abandonul Împăratului.
Încercările vin. Și vor tot veni. Mari. Urâte. Negre. Lipsite de liniștire. Însă, Împăratul are regim special pentru ai Lui! Îi înconjoară pe dinapoi, pe dinainte și Își pune Mâna peste ei!
Ei, așa bine apărați, cine se mai poate pune cu ei? De fapt, Dumnezeu are de a face cu orice “furtună” a lor Lui!
Ești păzit grozav! Fața și spatele îți sunt apărate! Și prezentul! Ca și trecutul și viitorul. Ești pitit bine, în palmele Lui. Nu asculta acuzele demonilor că ești lăsat pe dinafară, că nu meriți pază de îngeri și de Dumnezeu!
Privește cât ești de bine păzit! Deschide ochii bine să poți vedea încercările, dar și pe Dumnezeu care te ocrotește ca lumina ochilor Lui!
Ps. 139: 5
