” Noe umbla cu Dumnezeu.” ( Gen. 6:9)
În mijlocul vacarmului lumii rele, a liniștii transformate în haos, Noe trăia frumos. Fără pată. Neprihănit. Dar nu numai atât. Umbla și nu singur!
Unde răsărea Noe, răsărea și Dumnezeu. Unde Noe își purta ființa, Dumnezeu îi era umbră. În toată nebunia și furia demonilor slobozi ce dănțuiau în lume, Noe răsădea petece de Cer, bucățele de Soare și liniștire. Încet, încet Noe făcea din întuneric, Lumină pe oriunde mergea.
Dex-ul ne spune că a umbla e tocmai să mergi din loc în loc. Să circuli. Noe practica umblarea cu Dumnezeu, iar țărâna era luminată de Dumnezeul lui.
Poate că aici greșim. Vorbim cu Dumnezeu. Și atât. Îl închidem bine în căsuța noastră și plecam la forfota zilei. Fără Dumnezeu. Umblăm… Dar singuri. Poate îl ferecăm în biserica noastră și îl regăsim după ce venim iar.
Dumnezeu ne așteaptă răbdător. Încuiat. Închis. Când El trebuie umblat! În lume. În mulțime. El se vrea Răsărit peste întunecimea lumii. Noi însă umblam prea des…. singuri.
Să umblăm cu Dumnezeu! Oriunde. Oricând. Dumnezeu cu noi, e puterea Cerului peste neputința noastră. Dar și splendoarea Luminii zărită de toți! Așa Lumina nu e ascunsă sub obroc. Ci luminează peste tot.
Umblă cu Dumnezeu. Vorbește într-una cu El. Sfătuiește-te cu bunul tău Prieten. Ascultă-l sfaturile. Vezi-I bunătatea și grija pentru tine în orice lucru cât de mic. Umblă cu Dumnezeu! Așa umbli aici jos dar trăiești deja Sus, cu Împăratul. Iar Cerul e casa ta!
Umblă cu Dumnezeu!
