David se vede fără Dumnezeu, pierdut. Sufletul e însetat de Dumnezeu, dar și trupul îi tânjește. Și trupul? Asta m-a frapat la David.
A tânji înseamnă a fi într-o stare de slăbiciune fizică, bolnăvicios.
David vede pustiul în care se afla. Pustiul Iudeii sec, uscat, fără apă, făcea din viața lui, urâtă nu numai hăituirea lui de către Saul, dar și oboseala peste măsură a trupului lui, sleirea de puteri și resurse. Epuizarea îl ducea cu gândul la faptul că țărâna din care era făcut trupul lui, semăna tare bine cu țărâna Iudeii.
Știa că Dumnezeu făcuse omul din țărână. Lutul în sine nu are nimic bun. Suflarea lui Dumnezeu făcuse însă din lut, înveliș de Lumină! Trupul devenise țărână din altă Țară! O țărână nouă amestecată cu veșnicia și curcubeul. De aceea David ostenit, vlăguit în trup, știe că trebuie să îl caute pe Dumnezeu. Altfel nu mai poate alerga, prin pustia Iudeii.
David însetat în suflet are nevoie de Dumnezeu. David cu un trup sleit, tânjind după țărmuri din zare, are nevoie de Dumnezeu. Oricum ar fi, David știe că fără Dumnezeu e pierdut. Cu El însă poate cânta dar și poate fugi tinerește de dușman.
Poate te trezești dimineața adesea obosit. În trup ca și în suflet. Vlăguit nu poți pleca la chemarea zilei. E semn că trupul tânjește după întâlnirea cu “Ploaia”. E semn că boțul de humă care ești, suspină să devină forma lui Dumnezeu, vizibilă, umblătoare prin lume.
Trupul obosește. Ca și sufletul. Uneori poate mai mult. Țărâna din noi trage mai mult către țărâna lumii uscată, ternă, fără apă, seacă de orice vlagă. Un lucru e sigur: sufletul dar și trupul, au nevoie de Împăratul!
Nu te teme. Nu descuraja. Nu da înapoi. Caută-l pe Tata! El face din țărâna uitată din tine, colț de Rai, o pajiște verde pentru Împărăția Lui.
Vei deveni de neînvins! Oboseala ta va deveni plai de îngeri! Trupul ca și sufletul vor ancora Cerul!
Psalmul 63:1
