“El privește cu dispreț pe cel vrednic de disprețuit,dar cinstește pe cei ce se tem de Domnul.” Ps. 15:4
David, m-ai uluit, m-ai lăsat fără cuvinte!
Disprețul e greu. Disprețul pune accent pe desconsiderare, pe lipsa de stimă și apreciere. El neagă respectul. Disprețul nu e totuna cu ura.
David a scris răpus de disprețul multora. A trăit în umbra oamenilor care l-au disprețuit peste măsură. A fost dat la o parte, alungat, hăituit, urmărit de cei care nu se mai temeau de Dumnezeu.
David a învățat că cei care nu cunosc freamătul Cerului, cei care nu mai zăresc Lumina, cei care au răsuflarea plină de dispreț, nu merită considerație, stimă, respect.
Cei care calcă Împărăția în picioare, nu sunt demni de condescendență.
Omul care umblă cu Dumnezeu de mână, care vorbește cu Tatăl lui, ascultându-i șoaptele, are un “cântar” bun. Are “ochiul format”. Are mintea deschisă la Împărăție!
Cel ce face voia lui Dumnezeu are un atu în plus. Este deasupra mulțimii. El poate zări disprețul și îl contracarează. Cu lipsa considerației, nu cu ură.
Ești cu Dumnezeu ziua și noaptea?
Traiești cu Cerul ?
Cunoști șoaptele Lui? Le asculți?
Atunci vei descifra ușor disprețul din alții.
Vei putea să îi ignori, cu ne-prețuirea ta. Prețuirea ta e Cerul, nu cei străini de Cer!
