” Ce este omul ca să-ți pese atât de mult de el, ca să iei seama la el, ca să-l cercetezi în toate diminețile și să-l încerci în toate clipele?” ( Iov 7: 17, 18)
Dimineața, Dumnezeu cercetează ființa. Cum deschide ochii, făptura Lui, e iscodită tacticos să vadă de e minunat gătită de zi. De e gata de zbateri, alergări, treburi, chemări și furtuni. Pentru El, ființa omenească este prea iubită să fie lăsată la întâmplare. Ea are nevoie în fiecare răsărit de ochiul Lui atent. Examinată atent de Ochi Împărătesc, creația Sa poate pleca peste zi. El știe asta bine. Numai noi uităm adesea.
Uităm să ne fim prospețime și înfrumusețare sub cercetarea Împăratului. Prea grăbiți, prea stresați, prea plini de sine sau de poveri, plecam la chemările zilei. Tata rămâne uimit și gânditor. În fiecare dimineață omul are nevoie de Împărăție! Are nevoie de înmiresmare! În fiecare clipă e însetat de cercetarea amănunțită a Celui care știe Tot, poate TOT.
Ce este omul ca să-Ți pese atât de mult de el? Să iei seama la el? Cine sunt eu ca să mă cercetezi în fiecare dimineață? Să îmi fii binecuvântare și alint de Cer în fiecare răsărit de soare?
