Marcu 10:46-52
Drumul lui Bartimeu se sfârșise. Stătea jos. Mersul lui încetase. Stătea la drum. Cerea și aștepta milă. Viața lui din mers devenise prăbușire. Trecătorii îi dictau calea.
Textul grecesc arată că Bartimeu nu se născuse orb, ci orbise după aceea. (” să mi se refacă vederea” literal)
Isus este singura, unica șansă pentru el. Se săturase de drum, de călători de tot felul, de milă, de praf pe haină și în suflet. Era obosit fiindcă orbirea lui îl făcuse orb pe dinăuntru.
Așa că strigă cât îl ține gura la Isus! Imploră drum nou pentru ochi și inimă, amândouă bolnave la fel. Isus îl vindecă. Nu-L lasă inima să treacă mai departe. Drumul lui Bartimeu devine drumul lui Isus.
Dacă stai jos și cerșești milă, o aștepți, dacă suspini după atenția trecătorilor grăbiți, e foarte posibil să fii orb. Să te fi transformat într-un Bartimeu. Dacă ți s-a curmat alergarea și avântul și șezi trist în drum, umplut de praf în suflet, e sigur că ești un Bartimeu orb, cerșetor trist.
Trece Isus! Zi de zi! Noapte de noapte! Pentru tine anume! El iubește Bartimeii! E singura ta șansă! Strigă cât poți! Deșartă-ți inima plină de praf din drum! Isus o vede și poate opri Cerul în loc pentru tine. Poate ține în loc forfota Împărăției să se audă până Sus strigătul tău orb!
Isus dă ochi noi. Vii. Și aripi! Și avânt! Isus face din inimă ta plină de praf, o inimă plină ochi de Împărăție! Iar drumul tău este drumul Lui. Nu mai cerșești! Nu-ți mai plângi de milă! Nu mai stai jos! Ia uite ce frumos poți zbura cu puhoiul de îngeri cu tine!
