Judecători 13:20,21 – Manoah și soția lui vorbiseră cu Îngerul Domnului, cu însuși Isus Hristos. Promisiunea Lui era minune pentru ei. Erau copleșiți. Uimiți peste măsură. Credința și îndoiala parcă se luptau în ei, întocmai cum lumina se luptă cu întunericul până îl biruiește. Biruința a venit când au adus arderea de tot și darul de mâncare! Atunci a avut loc minunea! O minune gata să le vorbească și să amuțească în ei zbuciumul firii.
Jertfa lor recunoștea pe Dumnezeu. Arderea de tot semnifica dăruirea totală a sinelui frământat și chinuit adesea de neliniștile îndoielii. Darul de mâncare făcut din floarea făinii, aducea la altar tot ce ar fi putut ei face mai bun, lui Dumnezeu. Atunci minunea nu a întârziat! Îngerul Domnului S-a suit în flacăra altarului fără să fie atins de ea. Fără să se mistuie. Manoah și nevasta lui au căzut cu fata la pământ : știau sigur acum ca stau în fața lui Dumnezeu și El le vorbește! Când a făcut asta, Dumnezeu vroia să le spună că minunile au loc, că ele sunt ale Lui și că nimic nu Îl poate opri pe El, nici măcar flăcările mistuitoare. Dar mai vroia să le spună că minunile încep când au adus arderea de tot și darul de mâncare. La altar.
Minunile sunt și azi! Minunile au loc și azi! Minunile sunt felul Lui să-mi vorbească! Dar ele încep doar atunci când aduc arderea mea de tot, ființa mea întreaga la altar. Darul meu din floarea făinii. Tot ce sunt și fac. Altarul așteaptă zi de zi. Îngerul Domnului îmi arată minunea. Flăcările nu-L înving, nu-L ating. Iar ce spune împlinește până la fărâmă de timp, loc, ființă. Cad cu fața la pământ știind că îl văd pe Dumnezeu și totuși trăiesc. Dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine!
Vrei să trăiești în minuni? Să te desfătezi în ele? Uite altarul! Te așteaptă!
