Mă desfătez în orânduirile Tale!

by Carmen Motora
0 comment

“Mă desfătez în orânduirile Tale și nu uit Cuvântul Tău.”( Ps.119:16)

M-a captivat frumusețea acestui verset. Orânduiri potrivit dex-ului definesc acele aranjări într-o ordine, organizări stabilite bine, hotărâri. Dumnezeu Tatăl meu definește viața mea, Își pune amprenta în desfășurarea ordinii evenimentelor din ea. El creează și aranjează frumos întâmplările, trăirile, furtunile, limanuri- le liniștite și farmecul fiecărei clipire din ea. O face ca și Tată al meu nu ca și despot. Iubirea Lui nemăsurată se poate ușor citi din viața mea, când mă cufund în ea și observ calculele matematice făcute în Cer pentru binele meu.

Așa că mă pot desfăta! Mă încântă Dumnezeu! Orânduirile Lui, organizările Lui din viața mea, felul Lui de a aranja lucrurile, mă delectează. Sunt fermecată de acest Dumnezeu minunat ce îmi este Împărat dar și Tată! Pot cânta de veselie. Viața mea în Mana Lui devine o petrecere cu veselie. De aceea nu uit Cuvântul Lui. Nu pot asta. Fără El sunt pierdută iar viața mea devine fadă și fără înmiresmare.

Mă desfătez în orânduirile Tale! Mă bucur să trăiesc viața mea organizată de Tine! Îmi este plină de veselie inima întocmai ca și Cerul Tău!

Tu te desfătezi sau doar trăiești?

Related Posts

Leave a Comment