Cel mai mare lux al zilelor noastre este liniștea. Acea liniște desăvârșită ce te împinge dincolo de Orizont.
Pacea și tihna exterioară, în care poți ușor auzi zumzetul unei albine, ciripitul unei păsări, vreun țânțar grăbit să ciupească, o găină cotcodăcind umflată în pene, face din loc, timp oprit în loc. Acest confort e o mare bogăție, pe care puțini îl au. Sau îl caută.
Liniștea exterioară aduce bogăție în suflet. Însă liniștea interioară te face împărat. Împărat bogat și înțelept.
Când încui cu cheița o “odăiță” și te contopești cu Cerul, inima se face toată Lumină. Acum nu numai că auzi zumzet de albine și păsări cântând triluri, auzi și foșnet de îngeri! Vezi ceea ce alții nu văd niciodată. Auzi ceea ce alții zic că e nebunie. Te umpli de mireasma aceea îndestulătoare ce te face bogat până la refuz, fără să meriți. Meritul nu e al tău. E al Lui. Cel cu care stai la taifas. Cel cu care vorbești într-o limbă de cămăruță.
Ești bogat! Atât de bogat că îngerii se miră. De cât ești iubit. De cât ți s-a dat. De cât poți sta cu Împăratul! De cât poți râde în hohote! De cât ești mângâiat!
Singura bogăție a lumii de azi dar ne știută de mulți e tihna, liniștea dinafară dar și dinăuntru. Păsările cântă voioase dar și inima se varsă în doine ascunse. Natura cântă și o auzi dar și ființa ta vibrează cu Tata în ascuns!
Bogăția asta unică, minunată, splendidă prin adieri de zefir, îți stă la îndemână. Nu seamănă cu celelalte bogății pentru care dai din coate, te epuizezi călcând pe alții în picioare, uiți de cei din jur, devii un singuratic.
Să stai la taclale cu Dumnezeu într-o odăiță încuiată, în timp ce natura te încântă și tu o vezi, o auzi, este cea mai dulce încântare și întâlnire între Cer și Pământ! Este bogăția ce cade din Cer peste tine! Te inundă cu îngeri buluc grăbiți să te-ajute!
Matei 6:6-8
