Începe ziua cu Dumnezeu

by Carmen Motora
0 comment

Cineva m-a întrebat aseară cum văd viitorul? Întrebarea asta a căzut ca un trăsnet peste mine.

Am realizat drama lumii și a mea. Toate veștile rele, scumpirile ce sună amenințător toată ziua, bolile covârșitoare și apărute din senin, amenințarea zilei de mâine nu fac altceva decât ne fură viitorul. Nu mai vedem absolut nimic bun sau frumos datorită lacrimilor care curg, a fricilor strecurate pe orice cale, a stresului că nu ne vom mai putea descurca. Deloc. Frica asta ne paralizează încet încet, ne înfășoară mai rău ca moartea. Teama asta preschimbată în groază a pustiit sufletul nostru de bucurie, de nădejde, de libertate și prospețime.

Vrea Dumnezeu asta pentru noi? Nicidecum. Nu ne vrea robii nimănui. Nici a prezentului fără viitor. Azi ne iese în cale cu limanul Lui de adăpost “Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” ( Ieremia 29:11)

Dumnezeu dă viitor! Dumnezeu aduce nădejde! Dacă nu le mai vedem, e semn că L-am uitat pe Dumnezeu pe undeva. E semn că trăim robi. E dovada că trăim singuri fără Tată!

Dumnezeu ne așteaptă! Ne dă un viitor! Sigur! Luminat! Asigurat! Nimeni nu se poate atinge de el! Ne dă o nădejde! Nădejdea ca orice ar veni, suntem în Mana Lui tare!

Începe ziua cu Dumnezeu de mână. Așa ai un viitor tu și copiii tăi! Ai o nădejde venită de sus din Împărăție! Nu te lăsa robit de iureșul lumii trist. Tu ai fost creat să respiri libertate! Bucurie! Să ai viitor! Și să cânți tare de tot : ai nădejde!

Fii binecuvântat! Cu un viitor și o nădejde! În marele Împărat!

Related Posts

Leave a Comment