David își îndreaptă ruga dimineața către Dumnezeu și așteaptă. Ce așteaptă?
Chiar el spune că cel rău nu poate locui lângă Dumnezeu. Lui nu-i place răul. David așteaptă în fiecare dimineață ca Dumnezeu să îl schimbe. Să devină bun și sa poată locui cu Dumnezeu. David știe că el un om firesc, rău până în măduva oaselor, are nevoie în fiecare dimineață să fie preschimbat. Întocmai cum o omidă urâtă și dezgustătoare e transformată într-un fluture colorat și neastâmpărat. De aceea știe sigur că trebuie să înalțe rugăciunea și să aștepte. Timpul se oprește în loc. Vocile se curmă. Doar vocea lui Dumnezeu răsună din înalt tocmai în inima lui și o face loc de Cer.
Poate că aici greșim. Dimineața înălțăm ruga și apoi fugim în grabă. Uităm să așteptăm. Uităm să lăsăm minunea să se întâmple. Plecăm în iureșul zilei cu aceeași inimă plină de omenesc uscat de Împărăție. Dumnezeu e gata să ne transforme în fluturi dar noi adesea suntem omizi grăbite să se târască flămânde pe câte o frunză. Uităm că am putea zbura până la cer, am putea zburda peste orice lucru și ființă cu aripi încărcate de culoare și frumos. Alegem mai degrabă un drum anevoios, obosit și sătul de omidă.
Să învățăm de la David. Să strigăm rugi către Dumnezeu și apoi să facem liniște. Să așteptăm minunea minunilor: Dumnezeu din răi ne face buni! Buni de atins orizonturi de neatins. Buni din Cer. Buni ca și El.
Să facem din fiecare încercare, din fiecare alegere, început, furtună, neajuns, boală, teamă, din fiecare zi să facem dimineață când ruga se înalță și apoi așteptăm! Îl așteptăm pe Dumnezeu să ia chip în noi! Așteptăm să devenim Împărăție Împăratului!
Psalmul 5:3,4
