Saul este ales împărat. Ales de Dumnezeu. Nu era nimeni ca el în tot poporul.
Saul devine călăuză, rege. Oamenii îl aclamau. Pe ulițe se auzeau strigăte: “Trăiască împăratul!” Strigătele se uneau cu voința lui Dumnezeu, prin sorți. Saul merge pentru întâia dată spre casă, însoțit de ostași. Este păzit ca și împărat.
Interesant. Printre oamenii cu inimă bună, erau însă și oameni răi. Îl privesc cu dispreț deși e ales de Împăratul! Disprețul lor e așa mare că nu îi aduc niciun dar. Nimic. Doar ochi răi și inimă rea.
Ar fi putut Saul să fie afectat? Lovit? Să se simtă ofensat? Sigur că da. Totuși, el face ceea ce poate numai un împărat să facă: se face că nu îi aude. Îi neglijează. Bucuria de împărăție acoperă ofensa oamenilor răi.
Poate simți și tu răutatea oamenilor cu așa natură. Tocmai când ești alesul Împăratului. Tocmai când ești păzit de garnizoana Cerului și mergi voios spre Casă.
Poate te doare disprețul răutăcios ce învenină lucrul mâinilor tale. Darurile tale. Poate auzi și tu ca și mine, dispreț cum că stai toată ziua și scrii cărți, deși munca te copleșește. Ești mai întâi om și piatra rea te lovește.
Darul tău e dat de Împăratul! Și mai ales ești alesul Lui. Ales sa fii călăuză. Prin ceea ce faci, ce spui sau ce scrii.
Ignoră oamenii răi. Ignoră veninul lor. Bucuria că ai Împărat și că domnești, îți dă autoritatea să te faci că nu îi auzi. Ești împărat al Împăratului! Viața ta este domnie! Peste oameni, demoni, răutăți și cuvinte.
Aleg să merg spre Casă cu inima ușoară! Oamenii răi sunt treabă de Împărat. Mă fac că nu îi aud! Este prea frumos drumul meu cu Tata, ca să las venin de Șarpe să mă învenine!
1 Samuel 10:24-27
