“… nici măcar miros de fum nu se prinsese de ei.” ( Dan. 3:27)
Aceste zile de iarnă mă bucură cu faptul că focul duduie vesel în centrală. Lemnele trosnesc bolborisindu-și parcă povestea vieții. Îmi place nespus căldura lemnelor ce te îmbie la visare, la amintiri dulci cu bunici iubitori. Focul este căldură, veselie, amintiri dulci.
Ce mă tulbură e adesea mirosul de fum. Fumul încăpățânat se lipește de haine, de piele și când întru în casă, toată casa știe că am făcut focul. Fumul mă dă de gol.
Gândul m-a dus în aceste zile la un fum care nu s-a prins de acești tineri aruncați în cuptorul aprins. Cuptorul a fost încălzit de șapte ori mai mult, fiindcă furia împăratului era mare. Focul era o vâlvătaie ce mistuia tot în cale, chiar și pe vitejii ce i-au aruncat pe tineri în foc.
Dumnezeu era în foc. În mijlocul lui. A poruncit focului să nu se atingă de aceștia. I-a dezlegat să poată umbla liberi. Dar a poruncit și fumului să nu se lipească nici de ei, nici de hainele lor.
Fumul este de fapt o suspensie de particule solide într-un mediu gazos la ardere. Aceste particule minuscule sunt purtate și pătrund în porii pielii, a hainelor. Dumnezeu a poruncit nu numai focului puternic să stea liniștit departe de slujitorii Lui, ci și acestor particule minuscule să nu se lipească de nimic din ce e al lor. Puteau gravita pe oriunde, numai pe acești tineri nu.
Ce s-ar fi întâmplat dacă acești tineri erau salvați de foc dar totuși ar fi mirosit a fum? Era dovada că Dumnezeu lucrase doar parțial. Ori Dumnezeu are putere desăvârșită! Până în amănunt! El merge cu grija Lui la miime de micron. Pentru ai Săi.
M-a încurajat să știu că Împăratul meu poruncește focului să nu se atingă de noi. Dar și fumului. Particulele acestea minuscule au interdicția Lui. Dumnezeu ne veghează în nevăzut, în cel mai mic amănunt.
Inima mi se bucură știind că Dumnezeul meu mare de tot, se îngrijește de fiecare fleac din viața mea. Pentru El nu sunt fleacuri. Sunt purtări de grijă.
Fii vesel! Fumul încercărilor, nu se va lipi de tine. Nu vei mirosi a fum de tristețe și deznădejde. Vei mirosi a Cer și Împărăție. Tata are grijă de tot! Chiar de TOT!
