Se crapă de zi. Urgențele ne bat la ușă: un vecin are nevoie de ceva, o noapte albă aduce epuizare, o boală ne trimite la medic, un copil ne plânge, o plecare cere bagaje de drum, cineva ne sună… așa că suntem pe fugă. N-avem timp. Poate doar de o cafea și un ochi aruncat iute pe rețelele sociale. Stă Dumnezeu și mă privește.
În bucătăria mea modestă, îmi privește graba, singurătatea, iuțeala cu care imi pun sufletul pe frământare. El, ca și mine, știe că așa sunt doar o neputință încărcată de ale zilei, fără strop de bucurie. Mă privește uimit… că uit zarva aceea neasemuită din Împărăție, plină ochi de o zburdalnică bucurie copilărească, care imi dă avânt, putere, o credință nezdruncinată și mai ales, o însoțire cu El, minunatul meu Prieten… Se miră Dumnezeu de graba asta, care face din zi, o tortură pentru inimă, o uzură de suflet singuratic, o luptă cu arme omenești.
Dacă am învățat ceva în viața mea, un adevăr gol goluț e acela, că cine nu-L caută pe Dumnezeu, în zorii zilei, nu-L mai caută deloc. Cine îl caută în zori însă, are Răsărit de Împărăție, toată ziua !
Matei 6:33 – Căutați mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
De ce?
- Urgențele ne înfrâng voința. Oboseala zilei face praf căutarea colțului de liniște.
- Poate că nici acest adevăr nu e așa trist ca altul și mai trist: zilele trec și nu se mai întorc.
- Zilele în care nu am vorbit cu Dumnezeu, în care am alergat în iureșul zilei singură, nu se pun la socoteală Sus ca și binecuvântare. Doar ca viață.
Putem învinge urgențele? Putem trăi ziua cu Dumnezeu, ce ne așteaptă, știind poate mai mult ca noi, că avem nevoie de El Da, categoric, putem. Dovada e timpul pentru o cafea, pentru rețelele sociale…
Întră în cămăruța ta și când ești pus pe fugă. Poate nu ai așa mult timp, dar o faci fiindcă, altfel nu poți. Dumnezeu te înțelege. Te așteaptă. Vrea să pleci la urgențe cu Cerul după tine, nu singur. Știe că e mult prea grea ziua să îi poți face față. Știe că ai arme prea mici pentru așa luptă. Știe că fără bucuria Lui, nu poți simți “pășunea” sub picioare.
Fă din Dumnezeu prima ta opțiune și vei fi uimit de ceea ce urmează. Nu îl lăsa să te privească trist cum te zbați singur, când El îți e aproape. Fă din Dumnezeu, Tatăl tău.
Zilele nu se mai întorc. Nu fugi de binecuvântare! Începe ziua cu Dumnezeu!
Ieremia 2: 32