Daniel 6 : 22,23
Daniel a stat în groapa cu lei, o noapte. Un timp. În întuneric. Le-a simțit respirația flămândă. În groapă. Singur. Auzea mârâitul leilor. O noapte întreagă. Dar acolo în cel mai adânc întuneric de fiare, Dumnezeu i-a fost alinare. Pentru el, Dumnezeu a făcut zarvă în cer și a căutat îngerul potrivit. L-a trimis. În groapă cu el. A închis gurile flămânde. A oprit răcnetele leilor. Puteau doar mârâi arar fără vlagă. Daniel a știut că nu e singur. Întunericul devenise Lumină. Respirația șuierătoare a leilor devenise adiere de înger. Mirosul gropii devenise mireasmă de cer.
Dimineață a fost scos din groapă. După o noapte întreagă. Nu avea nicio rană pe el. Nici pe trup. Nici pe suflet. Se încrezuse în Prietenul lui. Și Dumnezeu trimisese cerul ca răspuns, printre lei…
Sunt perioade când trebuie să cobor în ” groapă “. Cu ” leiii ” alături. În întuneric și beznă adâncă. Nu pot vedea clar. Doar deslușesc siluete de lei. Ei mă pândesc. Uneori mi-e teamă. Simt mirosul fiarelor ce îmi dau târcoale. Însă, Dumnezeu mi-e cer și în cea mai adâncă groapă. Și în cel mai de temut întuneric. Împăratul meu mă iubește atât de mult, încât nu stă pe gânduri. Pentru mine scotocește Cerul și caută cel mai potrivit înger. Îl trimite să închidă gurile leilor. Și stă cu mine. Leii doar mârâie. Îngerul mângâie.
Nu sunt singură. Nici tu nu ești ! Doar o noapte. Doar un timp. Dimineață ” vom fi scoși afară ! “. Fără nicio rană pe trup. Sau pe suflet. Doar noi și leii știm taina nopții din groapă : Dumnezeu stă cu noi și frânge leii ! O noapte !
Carmen Motora
