Cucerirea cetăților întărite

by Carmen Motora
0 comment

Citind Deut. 3:4,5 am rămas cu gândul la faptul că pentru Israeliți DOAR cetățile întărite erau o problemă. Acestea erau greu de cucerit, tocmai datorită întăriturilor lor : aveau ziduri înalte și groase, porți mari cu zăvoare de fier.
Despre cetățile fără întărituri ni se spune că erau foarte multe dar ele nu ridicau probleme când vorbim de biruință.
Și cetatea Ierihonului ne spune același lucru, ca cetate întărită. Cucerirea ei, de fapt însemna dărâmarea zidurilor ei, lucru pe care Dumnezeu l-a făcut. După căderea zidurilor ei, cucerirea ei nu a mai fost o problemă. Diferența între o cetate întărită și una ce nu era așa, era zidul gros și înalt ce o înconjura și zăvoarele mari de fier, puse pe porți înalte.

Și noi putem fi o cetate întărită sau nu… O cetate protejată sau nu… O cetate aflată la adăpost sau nu…
” Tu mă înconjori pe dinapoi și pe dinainte, și-Ți pui Mâna peste mine. ” Ps 139 : 5

Dacă suntem o cetate întărită, dușmanii noștri vor avea mult de furcă în a ne birui. Ei vor trebui să treacă, mai întâi, de Dumnezeu care ne e protecție, ceea ce e imposibil !

Alegerea ne aparține !

Carmen Motora

Sursă foto: https://www.trecator.ro/istorie/ceatatea-neamtului/

Related Posts

Leave a Comment